Bulgarii catolici din Banat reprezintă cea mai veche diasporă bulgărească din lume. Anul acesta ei sărbătoresc 275 de ani de existență, ocazie pentru care au pregătit un super concert Phoenix, la Dudeștii Vechi.
Cu o zi înainte de ceremonia oficială de recepţie a tronsonului de autostradă Arad-Timişoara, restricţiile de circulaţie, care ajunseseră şi la 60 de km/h în unele porţiuni, au dispărut. Mai mult, a fost deschisă circulaţiei şi ieşirea către Orţişoara, singura, de altfel, până la Arad.
După victoria pe teren propriu cu Gaz Metan Mediaş, pentru ACS Poli Timişoara urmează o deplasare (maxim de) lungă, în celălalt capăt al ţării, la Săgeata Năvodari, pentru partida de sâmbătă seara, ora 21.30. Lotul e apt în totalitate, spune antrenorul Valentin Velcea, jucătorii au trecut prin recuperare după efortul mare depus luni pe căldură, pe „Dan Păltinişanu".
Intrarea va fi liberă, în acest sfârşit de săptămână, la Grădina Zoologică din Timişoara. Reprezentanţii primăriei organizează mai multe manifestări cu ocazia Zilei Internaţionale a Grădinilor Zoologice şi Parcurilor. Vineri, vizitatorii vor avea voie să hrănească urşii de la Zoo împreună cu personalul de acolo.
Consilierul judeţean Marin Popescu, fost inspector general şcolar al judeţului Timiş, propune acordarea de reduceri la plata impozitelor în cazul persoanelor care sponsorizează şcolile, a părinţilor care contribuie la fondul clasei şi... alte fonduri pentru a se asigura că micuţii lor învaţă în condiţii decente.
Azi în Timișoara
Sâmbătă, 4 iulie, continuă Festivalul Inimilor în Parcul Rozelor și JAZZx NOW în Piața Libertății. Mai puteți merge la film, la ateliere diverse sau la expoziții.
Mapamond
Premierul polonez Donald Tusk a cerut prudență față de noi angajamente financiare pentru Ucraina, afirmând că prioritatea Poloniei este protejarea frontierei estice a UE, înaintea summitului NATO.
1
România
Doi români au fost condamnați în Marea Britanie la închisoare pentru atacul cu cuțitul asupra jurnalistului Pouria Zeraati, de la Iran International. Procurorii susțin că atacul a fost comis în beneficiul statului iranian, acuzație negată de Teheran.
Mapamond
Un zbor Ryanair pe ruta Milano Malpensa–Alicante a fost întârziat aproape trei ore după ce cabina aeronavei a fost invadată de un număr mare de țânțari. Din motive de siguranță și după ce o pasageră a anunțat că este alergică la înțepăturile de țânțar, toți călătorii au fost debarcați și îmbarcați ulterior într-o altă aeronavă.
3
România
Tăițeii cu ouă au fost incluși în Registrul Național al Rețetelor Consacrate, a anunțat vineri Ministerul Agriculturii. Potrivit MADR, produsul va fi fabricat după o rețetă tradițională atestată și standarde stricte de calitate.
Cinema
Recomandarea de film din această săptămână este „The Invite”, o comedie care transformă o cină aparent obișnuită într-un șir de situații incomode, dezvăluiri neașteptate și discuții despre relații, fidelitate și limitele intimității.
Ştiri din Timiș
Facultatea de Arte și Design din cadrul Universității de Vest din Timișoara (UVT) organizează, în 9 iulie, o nouă ediție a Galei Absolvenților programului de studiu Modă-Design Vestimentar (MDVTM). Evenimentul este programat de la ora 20:00, la Iulius Gardens.