Surprize neplacute pentru şoferii care au vrut să traverseze zona centrală a Timişoarei, luni după-masă. Traficul a fost total blocat între Primărie, Hotelul Continental, podul de la Neptun, zona Complexului Studentesc, Punctele Cardinale şi Piaţa Mărăşti.
Fanii timişoreni cei mai înflăcăraţi ai fotbalului au avut, luni, satisfacţia maximă de a vedea pe viu Cupa Campionilor. Cel mai râvnit trofeu fotbalistic european a fost prezentat publicului de unul dintre sponsorii competiţiei. Cupa nu a venit în oraşul de pe Bega fără a avea alături doi dintre sportivii români campioni. Unul care a cucerit-o chiar de două ori, Miodrag Belodedici, şi unul care a pierdut o finală, Iosif Rotariu.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie ar trebui să se pronunţe, marţi, în dosarul primarului Timişoarei, Nicolae Robu, după ce Agenţia Naţională de Integritate l-a declarat incompatibil pe liberal pentru că a ocupat simultan funcţiile de senator şi rector al Universităţii Politehnica în trecut. Robu crede că ar trebui să câştige procesul, motivând că „aşa ar fi drept”, dar spune că oricum nu există riscul să-şi piardă mandatul de primar sau să nu mai poată candida pentru un nou mandat la următoarele alegeri. Vedeţi ce a decis recent ANI într-un caz similar!
Scuarurile și girațiile din Timișoara delimitate de borduri vor fi eliminate complet sau înlocuite cu alte mijloace de delimitare a sensurilor. Aceasta este propunerea viceprimarului Traian Stoia, care consideră că acestea sunt adevărate pericole pentru șoferi.
Cele trei proiecte de lărgire a pasajelor Popa Șapcă și Jiul, precum și de construire a unui nou pasaj în zona Solventul, vor intra în execuție abia anul viitor, deși primarul Nicolae Robu spera ca măcar una dintre aceste trei lucrări să înceapă în acest an. Municipalitatea timişoreană analizează în paralel şi posibilitatea construcţiei unei noi linii de tramvaie, de la Gara de Nord la Spitalul de Copii, pe Republicii.
Eveniment
Polițiștii din Făget au reținut joi, 29 ianuarie,, un tânăr de 25 de ani, bănuit de comiterea mai multor infracțiuni rutiere, după un control efectuat pe un drum comunal dintre localitățile Cladova și Ierșnic.
Cinema
Cinema Studio Timișoara găzduiește weekendul viitor două proiecții speciale dedicate actorului Victor Rebengiuc, sărbătorit în avans pentru ziua sa de naștere, pe 10 februarie. Evenimentele fac parte din programul „Cinemateca Itinerantă” și marchează cariera impresionantă a unuia dintre cei mai importanți actori ai teatrului și cinematografiei românești.
România
Raed Arafat, secretar de stat și șef al Departamentului pentru Situații de Urgență, a solicitat public parlamentarilor să inițieze o lege care să limiteze accesul copiilor și adolescenților sub 15-16 ani la rețelele de socializare. Oficialul atrage atenția că, într-o lume dominată de platforme globale și interese comerciale uriașe, „a spune că este doar responsabilitatea părinților nu mai este suficient”.
România
După o perioadă cu temperaturi de peste zero grade, vremea intră într-un proces de răcire. Începând de sâmbătă, 31 ianuarie, și până miercuri, 4 februarie, România va fi afectată de un episod de ger sever, mai ales în regiunile extracarpatice, potrivit prognozei emise de Administrația Națională de Meteorologie (ANM).
Eveniment
O tânără de 21 de ani a ajuns la spital vineri seară, după ce mașina în care se afla a fost implicată într-un accident provocat de un șofer care nu a respectat culoarea roșie a semaforului.
Sănătate
Medicii de la Spitalul Clinic Militar de Urgență „Dr. Victor Popescu” Timișoara au realizat o intervenție chirurgicală complexă de reconstrucție articulară, esențială pentru recuperarea unui pacient de 24 de ani, grav rănit într-un accident rutier petrecut în urmă cu nouă luni.
Ştiri din Timiș
În ședința din această săptămână, Consiliul Județean Timiș (CJT) a aprobat proiectul „Primii pași spre viitor - Sprijin și incluziune pentru copii”, finanțat din fonduri europene. În comuna Săcălaz va fi înființată pentru prima dată o creșă, iar la Moșnița Nouă vor fi grupe noi de creșă și grădiniță pentru 80 de copii.
Horoscop
În 26 ianuarie 2026, planeta Neptun a intrat definitiv în semnul zodiacal Berbec, deschizând un nou capitol astrologic care se va întinde până în anul 2039. Acest tranzit reprezintă unul dintre cele mai importante praguri ale următoarelor decenii, marcând o schimbare profundă în modul în care ne raportăm la spiritualitate, identitate și putere personală.