Veste proastă pentru timişorenii care au închiriat garaje de la Primăria Timişoara. Primarul Nicolae Robu a decis ca municipalitatea timişoreană să rezilieze contractele cu aceştia şi să dărâme toate garajele pe care le are în proprietate. În locul garajelor vor fi locuri de joacă, spaţii verzi sau chiar... parcări.
Conducerea Primăriei Timişoara pregăteşte un proiect de hotărâre ce va fi dat spre aprobare consiliului local prin care abonaţii Colterm vor primi gratuit contoare individuale de măsurare a agentului termic consumat. În opinia primarului Nicolae Robu, după încheierea proiectului doar Colterm va plăti pierderile de agent termic de pe reţeaua de distribuţie.
Membrul trupei Șuie Paparude, Mihai Câmpineanu, care a suferit un atac de cord, sâmbătă noaptea, se află în continuare în comă de gradul 3. Acesta a fost transportat la secția de Terapie Intensivă a Spitalului Județean din Timișoara, unde medicii îi vor face o serie de analize.
Peste 30 de persoane suspectate ca au vândut mașini, închiriate din străinătate cu acte false, în România au fost audiate la DIICOT. Procurorii au realizat percheziții la locuințele acestora din Timiș, București, Hunedoara, Prahova, Satu Mare și Ilfov.
Primarul Nicolae Robu a anunţat, luni, că subvenţia pe care Primăria Timişoara o acordă pentru energia termică va fi mărită, deoarece toate preţurile materiilor prime folosite de Colterm în procesul de producţie au crescut în ultimii ani. Acesta susţine că mărirea subvenţiei nu înseamnă, neapărat, creşterea preţului de producţie a gigacaloriei, însă va însemna că societatea de termoficare nu va da faliment, iar timişorenii nu vor resimţi aceste efecte din buzunarul lor.
Eveniment
Un bărbat de 48 de ani a fost trimis în judecată, în stare de arest preventiv, după ce ar fi provocat un accident rutier mortal în localitatea Gelu, județul Timiș, în iunie. Potrivit procurorilor, acesta s-ar fi urcat la volan sub influența alcoolului, ar fi lovit două minore și ar fi părăsit locul accidentului.
Eveniment
Un accident rutier s-a produs duminică seara, 11 octombrie, în localitatea Pesac, județul Timiș, unde un autoturism a intrat în gardul din beton al unui imobil. La sosirea echipajelor, persoana care conducea autoturismul nu se mai afla la fața locului.
Ştiri din Timiș
De joi, 15 octombrie, TermSet preia transportul, distribuția și furnizarea energiei termice în sistemul centralizat din Timișoara, inclusiv facturarea către abonați. Colterm va rămâne responsabil de producerea agentului termic, iar timișorenii nu vor trebui să semneze noi contracte pentru trecerea la noul sistem.
Ştiri din Timiș
Istoricul și analistul de politică externă Armand Goșu va participa joi, 22 octombrie, la o dezbatere despre războiul din Ucraina, politica Rusiei și viitorul securității europene, organizată la Universitatea de Vest din Timișoara (UVT), în cadrul festivalului Timișoara Ideas Fest.
România
Președintele USR, Dominic Fritz, s-a întâlnit cu premierul desemnat, Luca Niculescu, pentru consultări privind formarea noului guvern. USR exclude o nouă guvernare cu PSD, dar spune că ar susține o formulă PNL-USR-UDMR și cere alegeri anticipate dacă Niculescu nu reușește să obțină o majoritate.
3
Ştiri din Timiș
Primăria Timișoara vrea să cumpere imobilul de lângă Clinica ORL, pentru a asigura un acces mai bun pentru ambulanțe și pacienți, dar și pentru o eventuală extindere a unității medicale. În primele nouă luni ale anului, aici au fost făcute peste 20.000 de consultații.
Ştiri din Timiș
Teatrul Național „Mihai Eminescu” din Timișoara și Universitatea Politehnica Timișoara (UPT) au încheiat un parteneriat prin care își propun să apropie comunitatea universitară de teatru și să organizeze evenimente comune în domeniile culturii, educației și tehnologiei.
România
Prețurile locuințelor din România au crescut cu 14,4% în 2025 față de anul precedent, cea mai mare majorare dintre țările europene analizate, iar prețul mediu a ajuns la 1.917 euro pe metru pătrat, relatează Agerpres, pe baza studiului Deloitte Property Index 2026. Cu toate acestea, România se află pe locul al patrulea în clasamentul țărilor cu cele mai ieftine locuințe, după Turcia, Serbia și Albania.