Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) au trimis în judecată 19 persoane sub acuzația că au falisificat carduri bancare și au efectuat operații frauduloase precum achiziționarea unor bunuri de lux, retrageri de numerar și achitarea unor servicii publice. Valoarea prejudiciului ajunge la 200.000 de euro.
Casa Judeţeană de Asigurări Timiş a suplimentat bugetul laboratoarelor şi furnizorilor de imagistică din judeţ, pe trimestrul IV, respectiv lunile octombrie și noiembrie. CJAS Timiş a ţinut cont de sesizările asiguraţilor şi a alocat de două ori mai multe fonduri pentru analize medicale și investigaţii de imagistică, comparativ cu aceiaşi perioadă a anului trecut.
Pentru formaţia timişoreană Ripensia urmează un nou meci unde nu are nimic de pierdut. Este vorba de cel de cupă cu Pandurii. După ce au bătut duminică ACS Poli în campionat, cei din Târgu Jiu întâlnesc pentru a doua oară în două zile o formaţie timişoreană, Ripensia.
Lucrările la scutul antirachetă american de la Deveselu, județul Olt, au început cu o ceremonie la care a participat președintele României, Traian Băsescu și ministrul Apărării, Mircea Dușa alături de oficiali NATO și ai Statelor Unite ale Americii.
Scandal în acest weekend în faţa unui popular club din Timişoara. Un individ care ameninţa cu două cuţite petrecăreţii din faţa localului a fost imobilizat de doi poliţişti locali aflaţi în afara orelor de program.
Ştiri din Timiș
Muzeul Satului Bănățean a făcut public stadiul proiectului de restaurare a Bisericii de lemn de la Topla, monument istoric de o valoare excepțională, grav afectat de incendiul izbucnit în noaptea de 25 spre 26 martie 2025.
Ştiri din Timiș
Timișul este sub cod galben de vânt puternic. ISU recomandă prudență, evitarea activităților în aer liber și fixarea obiectelor din exterior.
Ştiri din Timiș
„Color the Village” revine în 2026 cu o nouă ediție organizată de Asociația Acasă în Banat. Evenimentul va avea loc între 11 și 13 iunie, în satul Macedonia, aparținător orașului Ciacova, unde sunt așteptați sute de voluntari pentru a participa la cea de-a opta ediție a proiectului.
Ştiri din Timiș
Locuințele rectorului Universității de Vest din Timișoara, deputatul Marilen Pirtea, respectiv managerului Spitalului de Boli Infecțioase „Victor Babeș”, medicul Cristian Oancea, ambele situate în comuna Dumbrăvița, au fost sparte de hoți în seara zilei de sâmbătă, 24 ianuarie.
6
Eveniment
Un tânăr de 24 de ani este cercetat de DIICOT pentru că ar fi furnizat canabis mai multor minori din Cenei, printre care s-ar afla și adolescentul implicat în uciderea lui Mario Berinde. În urma perchezițiilor, anchetatorii au ridicat 110 grame de droguri, iar cercetările continuă.
1
Turism
În inima provinciei Hunan, din sudul Chinei, se află unul dintre cele mai spectaculoase peisaje naturale din lume: Parcul Național Zhangjiajie. Este cunoscut la nivel internațional drept locul care a inspirat munții plutitori din celebrul film Avatar, regizat de James Cameron. Deși filmul i-a adus o popularitate uriașă începând cu anul 2013, frumusețea acestui loc depășește cu mult orice ficțiune cinematografică.
Azi în Timișoara
Duminică puteți merge la mai multe proiecții și expoziții.