În 13 noiembrie s-a marcat Ziua internațională a educației copiilor nevăzători la Timişoara, la Liceul IRIS. În 1946, în SUA, a fost votată Legea Protecției Educației Nevăzătorilor. În același an, a fost lansată prima revistă dedicată copiilor nevăzători și a fost organizată Ziua națională a educației copiilor nevăzători. Ulterior, acest eveniment a căpătat un caracter internațional, fiind marcat în lumea întreagă.
Aproximativ 1.000 de studenţi timişoreni au pornit în marş prin oraş pentru a protesta împotriva sumelor de bani insuficiente alocate de Guvern sistemului de învăţământ din România. Protestatarii cer acordarea celor 6% din Produsul Intern Brut pentru educaţie, în fapt respectarea legii care prevede această valoare.
Anul viitor aduce bugete mai mari pentru unele ministere, cum ar fi cel al Educaţiei, Transporturilor sau Apărării, dar şi pentru Camera Deputaţilor, Senat sau Administraţia Prezidenţială. Pe de altă parte, banii alocaţi Sănătăţii, Culturii sau Ministerului Justiţiei vor fi reduşi, potrivit proiecţiei bugetare pentru anul 2014.
Consilierul local Adrian Orza a făcut, miercuri, apel la reprezentanţii Primăriei Timişoara să ia măsuri pentru ca străzile urbei să nu mai rămână noaptea în beznă. Fostul viceprimar spune că a primit nenumărate sesizări de la cetăţenii nemulţumiţi de prestaţia Enel şi că penele de curent favorizează înmulţirea furturilor.
„Legea interacţiunii sau Povestea cu girafa care provoacă (prea multă) teamă” le va fi prezentată timișorenilor într-un spectacol elvețian, la Festivalul Eurothalia. Producția Zooscope Lausanne deține trofeul Premio. A șasea zi a festivalului Teatrului German are în program și un spectacol al UNATC, despre influența muzicii asupra individului”
Azi în Timișoara
Vineri, 9 octombrie, puteți merge la film, teatru, concerte și festivaluri sau să vizitați diverse expoziții.
Eveniment
Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale încearcă să dea de un băiat de 11 ani, dispărut din localitatea Ghiroda în cursul zilei de joi. Cine îl vede este rugat să apeleze Serviciul de Urgență 112. UPDATE. Copilul a fost găsit
Mapamond
Președintele Donald Trump afirmă că Statele Unite nu vor lansa noi atacuri asupra Iranului până la alegerile de la jumătatea mandatului, programate pe 3 noiembrie. El a făcut anunțul în contextul în care Washingtonul și Teheranul încearcă să găsească o soluție pentru încheierea conflictului, iar presiunea economică exercitată de SUA asupra Iranului continuă, relatează Reuters și AFP, citate de AGERPRES.
Ştiri din Timiș
Luxceram a deschis joi, 8 octombrie, un nou showroom în Timișoara, pe strada Liviu Rebreanu nr. 1/3. Spațiul reunește soluții pentru amenajarea băii și a locuinței, de la obiecte sanitare și sisteme de duș până la ceramică, pardoseli și suprafețe de mari dimensiuni.
Eveniment
Pompierii militari din cadrul ISU Timiș au intervenit joi seară pentru stingerea mai multor incendii de vegetație uscată izbucnite în județ. Cele mai ample au fost înregistrate în apropierea localităților Știuca și Bunea Mare. UPDATE. A fost lichidat și al doilea incendiu
Capitală Culturală
Originară din Brazilia, balerina Cecília Bassetto a decoperit lumea dansului la doar patru ani. Ea și-a desăvârșit studiile în cadrul prestigioasei filiale braziliene a Școlii de Balet Bolshoi. Între 2021 și 2022, a fost membră a Companiei de Tineret a Școlii Teatrului Bolshoi din Brazilia. Din anul 2024, artista s-a alăturat baletului Operei timișorene, iar duminică seara va interpreta în rolul titular din baletul „Giselle” de Adolphe Adam.
Sănătate
Maternitatea Odobescu din Timișoara își deschide porțile pentru public sâmbătă, 17 octombrie. Va fi o zi dedicată celor care vor să afle mai multe despre spațiul în care sunt îngrijiți nou-născuții.
Capitală Culturală
Două seri de folclor autentic, dans și cultură tradițională, spectacole cu 17 soliști invitați, trei ansambluri profesioniste și peste 100 de artiști pe scenă promite cea de-a XIII-a ediție a Festivalului Național de Folclor „Tradiții la Români".