BC Timişoara are, sâmbătă seara, meci în deplasare la Rovinari. Şi nu va fi unul uşor, aceasta având în vedere problemele medicale din cadrul echipei. Numeroşi jucători sunt accidentaţi, iar pe această listă a intrat de curând şi Anthony Lee Ingram.
Autoritatea Sanitara Veterinara propune un sistem de alertare in cazul unui potential risc alimentar
Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) a propus crearea unui sistem de alertare reciprocă, în cazul identificării, de către una dintre părți, în cazul unui potențial risc alimentar pentru sănătatea publică. Acest sistem a fost propus Asociației Marilor Rețele Comerciale din România.
Din ianuarie 2014, Guvernul va majora prețul accizei la benzina cu plumb și fără plumb, la motorină și la petrolul folosit drept combustibil pentru motor. Majorarea va fi de 7 eurocenți pe litru.
Preşedintele PDL, Vasile Blaga, a făcut joi apel la parlamentarii de Timiş, şi în special la cei ai PNL, să nu voteze proiectul de buget pe 2014. Agrearea unui astfel de buget ar însemna capitularea PNL în faţa PSD, afirmă liderul democrat-liberal.
La Clinica de Urologie din cadrul Spitalului Judeţean Timişoara s-au efectuat, în premieră naţională, mai multe operaţii de dezintegrare a calculilor renali, prin energie laser, cu ajutorul unui instrumentar miniatural, de doar câţiva milimetri grosime.
Eveniment
Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale încearcă să dea de un băiat de 11 ani, dispărut din localitatea Ghiroda în cursul zilei de joi. Cine îl vede este rugat să apeleze Serviciul de Urgență 112. UPDATE. Copilul a fost găsit
Mapamond
Președintele Donald Trump afirmă că Statele Unite nu vor lansa noi atacuri asupra Iranului până la alegerile de la jumătatea mandatului, programate pe 3 noiembrie. El a făcut anunțul în contextul în care Washingtonul și Teheranul încearcă să găsească o soluție pentru încheierea conflictului, iar presiunea economică exercitată de SUA asupra Iranului continuă, relatează Reuters și AFP, citate de AGERPRES.
Ştiri din Timiș
Luxceram a deschis joi, 8 octombrie, un nou showroom în Timișoara, pe strada Liviu Rebreanu nr. 1/3. Spațiul reunește soluții pentru amenajarea băii și a locuinței, de la obiecte sanitare și sisteme de duș până la ceramică, pardoseli și suprafețe de mari dimensiuni.
Eveniment
Pompierii militari din cadrul ISU Timiș au intervenit joi seară pentru stingerea mai multor incendii de vegetație uscată izbucnite în județ. Cele mai ample au fost înregistrate în apropierea localităților Știuca și Bunea Mare. UPDATE. A fost lichidat și al doilea incendiu
Capitală Culturală
Originară din Brazilia, balerina Cecília Bassetto a decoperit lumea dansului la doar patru ani. Ea și-a desăvârșit studiile în cadrul prestigioasei filiale braziliene a Școlii de Balet Bolshoi. Între 2021 și 2022, a fost membră a Companiei de Tineret a Școlii Teatrului Bolshoi din Brazilia. Din anul 2024, artista s-a alăturat baletului Operei timișorene, iar duminică seara va interpreta în rolul titular din baletul „Giselle” de Adolphe Adam.
Sănătate
Maternitatea Odobescu din Timișoara își deschide porțile pentru public sâmbătă, 17 octombrie. Va fi o zi dedicată celor care vor să afle mai multe despre spațiul în care sunt îngrijiți nou-născuții.
Capitală Culturală
Două seri de folclor autentic, dans și cultură tradițională, spectacole cu 17 soliști invitați, trei ansambluri profesioniste și peste 100 de artiști pe scenă promite cea de-a XIII-a ediție a Festivalului Național de Folclor „Tradiții la Români".
Ştiri din Timiș
Timișoara își actualizează planul după care își va gândi transportul în următoarele decenii. De luni, o firmă contractată de Primărie începe măsurătorile de trafic și chestionarea a aproape 2.000 de gospodării, pentru un nou PMUD cu orizonturi 2035 și 2045.
1