Un scurt rezumat al săptămânii ce tocmai s-a încheiat. Vedeți aici care au fost cele mai citite articole, pe tion.ro, în săptămâna 18 – 24 noiembrie.
Controale peste controale, în cadrul unei acțiuni pentru combaterea evaziunii fiscale, pusă la cale de polițiștii timişeni. Oamenii legii au dat sancțiuni în valoare de peste 320.000 de lei comercianților care au încălcat legea.
Liberalul Sorin Supuran a cerut încetarea mandatului de consilier judeţean. Solicitarea sa va fi analizată în viitoarea şedinţă a Consiliului Judeţean Timiş.
Consulatul Italiei la Timişoara se închide de la 1 ianuarie 2014. Autorităţile italiene au hotărât să taie fondurile pentru reprezentanţele diplomatice din 20 de ţări, din cauza crizei economice. Consulatul funcţionează de 10 ani la Timişoara.
Accident grav de circulație, duminică seară, în localitatea Birda, din judeţul Timiş. Trei bicicliști au fost loviți în plin de un șofer mort de beat.
Azi în Timișoara
Miercuri, 7 octombrie, puteți merge la un spectacol de dans contemporan, la teatru, la film sau să vizitați expoziții.
Mapamond
De mai bine de două săptămâni, Franța este scena unor proteste de amploare. Marți, manifestațiile au ajuns la un maxim considerat istoric. Elevi, profesori și părinți au ieșit în stradă în mai multe orașe, în timp ce sute de licee au fost blocate. În unele localități protestele au degenerat în confruntări cu forțele de ordine. La Paris, poliția a folosit gaze lacrimogene.
2
Capitală Culturală
„Donum. Casă pentru visători”: este numele expoziției cu care cuplul de artiști Renée Renard și Ciprian Chirileanu revine în Galeria Pygmalion a Casei Artelor din Timișoara . O poveste sensibilă despre locuire, prin lentila memoriei afective, ca o „formă de generozitate”, cum o numește chiar curatoarea expoziției
Cinema
Festivalul de film și cultură balcanică Taifas revine la Timișoara între 12 și 18 octombrie, cu cea de-a patra ediție. Tema din acest an este „Istorie, memorie și alte nimicuri”, iar programul cuprinde filme balcanice și românești, spectacole, lansări de carte, întâlniri cu cineaști, muzică și evenimente gastronomice.
Ştiri din Timiș
Primăria Timișoara este pregătită să preia Spitalul CFR și să îl integreze în Spitalul Municipal, după ce Ministerul Transporturilor a decis transferul unității către municipalitate. Urmează votul în CLT și hotărârea de guvern.
Ştiri din Timiș
Primul pas pentru deschiderea șantierului la Podul Solventul a fost făcut: Primăria Timișoara a predat amplasamentul, iar constructorul a început amenajarea punctului de lucru. Primele intervenții, inclusiv relocarea utilităților și pregătirea fundațiilor, sunt programate în această lună.
2
Mapamond
Cercetătorul belgian Francis Halzen a primit Premiul Nobel pentru Fizică 2026 pentru contribuția decisivă la construirea Observatorului de Neutrini IceCube și la descoperirea neutrinilor de înaltă energie proveniți din spațiul cosmic.