Cum banii guvernamentali sunt tot mai puţini atunci când vine vorba de finanţarea universităţilor, instituţiile de învăţământ superior din România trebuie să caute surse alternative. Iar cercetarea poate atrage sume frumoase din fondurile alocate de Uniunea Europeană acestui sector. Este un nou proiect, denumit „Orizont 2020".
Dacă aveţi de trimis scrisori către cei dragi grăbiţi-vă să o faceţi din timp, Poşta Română nu lucrează sâmbătă şi duminică. E Sfântul Andrei şi Ziua naţională a României.
În cadrul unui proiect estetic unic în spațiul cultural românesc, joi, 24 noiembrie 2013, în foaierul sălii Capitol din Timișoara va fi inaugurată expoziția „Zece Meșteri. Etnosculptură" de arh. Mihai-Corneliu Donici.
Premierul chinez, Li Keqiang, a declarat, miercuri, în Parlament, că se simte în țara noastră ca acasă. Acesta a remarcat primirea călduroasă pe care Guvernul României a făcut-o delegației chineze.
Medicii nu vor mai face grevă joi, 28 noiembrie. Deşi erau pregătiţi ca joi să intre în grevă generală, după ce au fost luni în grevă de avertisment, negocierile cu Ministerul Sănătăţii i-au făcut pe medici să amâne protestul.
Utile
Sâmbătă,13 iunie, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații rutiere.
Azi în Timișoara
Sâmbătă puteți merge la mai multe proiecții, spectacole și la un festival.
Ştiri din Timiș
Cornelia Elena Micicoi și-a anunțat, vineri după-masă, demisia din funcția de prefect al județului Timiș, la doar câteva ore după apariția informațiilor privind ancheta desfășurată de Parchetul European (EPPO) într-un dosar care vizează un proiect derulat în trecut printr-o asociație pe care a condus-o.
Cinema
Recomandarea de film din această săptămână este „Ziua adevărului”, o nouă producție SF semnată de Steven Spielberg, care pornește de la ideea unei dezvăluiri globale despre contactul dintre oameni și extratereștri.
Utile
Lucrările la drumuri, canalizare și rețele de gaze aduc noi restricții de circulație în Timișoara în perioada următoare. Șoferii vor fi afectați pe Calea Torontalului, strada Ion Ghica, Calea Bogdăneștilor și în zona Gheorghe Lazăr, unde sunt programate intervenții, unele care vor dura până spre finalul lunii iulie.
Ştiri din Timiș
Primăria Timișoara și Ministerul Afacerilor Externe pregătesc pentru această toamnă prima ediție a „Timișoara Forum for European Values”, un eveniment dedicat marilor teme ale viitorului european. Pentru organizarea forumului, municipalitatea propune alocarea a 500.000 de lei.
2
Capitală Culturală
Muzeul Satului Bănățean Timișoara găzduiește, în premieră, Tabăra de Sculptură, un eveniment cultural care reunește nouă sculptori consacrați, meșteri populari și publicul interesat de dialogul dintre tradiția artistică și creația contemporană.