În ultimele zile s-a discutat despre revenirea pe „Dan Păltinişanu” a unuia dintre cei mai buni fundaşi care a apărat culorile Timişoarei în ultima perioadă. Este vorba de Eder Bonfim, brazilianul folosit în banda dreaptă în era BkP, la Politehnica Timişoara. Iată că el a renunţat la această pistă a carierei şi a decis să-şi caute fericirea pe alte meleaguri.
Primul pas spre realizarea, înregistrarea şi, în final, aplicarea pe produse şi servicii, respectiv utilizarea practică a mărcii „Made in Banat”, a fost făcut marţi la Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură Timiş. Este un proiect pentru care s-a insistat şi care ar urma să aducă sprijin pentru dezvoltarea economică a firmelor din Banat, de o parte şi cealaltă a graniţei româno-sârbe.
Chiar dacă vin cu ţârâita, sunt bine veniţi. Proiectului căminului de studenţi pe care Universitatea de Vest îl ridică lângă fostul ştrand Termal îi vor fi alocaţi 1,5 milioane din fonduri guvernamentale pentru continuarea lucrărilor. Vestea este bună, dar, e destul de probabil ca lucrările să fie întârziate din cauza intrării în insolvenţă a firmei care asigură conducerea şi antreprenoriatul şantierului.
Ca dovadă că la nivel regional se face treabă mult mai bună decât la nivel de Bucureşti, directorul Agenţiei de Dezvoltare Regională Vest a anunţat că în această regiune gradul de contractare a fondurilor europene va ajunge la 90 la sută la finalul exerciţiului financiar actual în 2015. Utilizarea fondurilor europene disponibile a fost cea mai mare problemă a vechii şi actualei guvernări.
Camera Deputaţilor, a decis, marţi, cu unanimitate de voturi, retrimiterea la comisiile de specialitate, a Legii amnistiei. Deputaţii au timp până la 1 februarie să modifice actul normativ, Codul penal intrând în vigoare la această dată.
Azi în Timișoara
Vineri puteți merge la expoziții și la un festival la Stadionul Dan Păltinușanu, dar și la spectacole de teatru.
România
Fosta deputată PSD Laura Vicol a fost chemată joi la DIICOT, unde procurorii i-au adus la cunoștință că au extins urmărirea penală pe numele său în dosarul Nordis. Anchetatorii o cercetează pentru alte trei infracțiuni. Este vorba despre fals în declarații în formă continuată, spălarea banilor în formă continuată și complicitate la înșelăciune.
Eveniment
Polițiștii din Lugoj și din zona rurală au intensificat controalele pentru prevenirea și combaterea ilegalităților din domeniul silvic. În ultimele zile, oamenii legii au verificat transporturi de material lemnos și au documentat un caz privind tăierea și sustragerea ilegală a unor arbori. Au fost aplicate amenzi, iar mai multe cantități de lemn au fost confiscate.
Ştiri din Timiș
Elevii din Timiș anunță un protest în Piața Victoriei din Timișoara, în contextul proiectului de lege privind introducerea uniformei școlare obligatorii. Acțiunea este programată vineri, 2 octombrie, de la ora 15:00. Organizatorii îi îndeamnă pe elevi să vină îmbrăcați în negru.
Ştiri din Timiș
Traficul din centrul Timișoarei va fi restricționat în weekend pentru „Liberty Maraton 2026”. Măsurile afectează și transportul public, mai multe linii urmând să circule deviat sâmbătă și duminică.
Capitală Culturală
Micuța Galerie Brăteanu din centrul Timișoarei s-a impus drept unul dintre cele mai dinamice spații de artă contemporană ale orașului. Începând de duminică, galeria va găzdui expoziția intitulată „Albul termic / iubirea bibelou de porțelan”, un proiect artistic – instalație semnat de artistul vizual Elena Ilash din Cluj-Napoca.
România
Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) a început plata ajutorului de stat pentru motorina utilizată în agricultură în trimestrul al II-lea al anului 2026. Peste 15.000 de agricultori beneficiază de acest sprijin, iar valoarea totală a plăților depășește 150 de milioane de lei.
Ştiri din Timiș
Un protest dedicat protecției animalelor va avea loc duminică, 4 octombrie, în Piața Unirii din Timișoara, cu ocazia Zilei Internaționale a Animalelor.
2