tion.ro Web analytics

Micuţul Edi are nevoie de ajutor. În timp ce alţi copii de vârsta lui se joacă, Edi îşi face griji ca oamenii mari. El suferă de anemie aplastică severă şi are nevoie de un tratament costisitor, pe care părinţii lui nu şi-l pot permite. Dacă vrei să aduci bucurie în familia lui Edi, poţi participa la concertul caritabil din 20 decembrie, de la ora 19:00, la Hotelul Continental.
Dacă o scurtă perioadă a fost liniște la vârful Primăriei Timișoara, acum primarul PNL Nicolae Robu și viceprimarul PSD Traian Stoia au început din nou să se înțepe reciproc. Totul a plecat de la afirmațiile denigratoare la adresa lui Robu pe care ar fi trebuit să le retracteze Stoia, conform celor stabilite în USL. Viceprimarul a vorbit, joi, despre buna comunicare pe care o are mai nou cu primarul, dar n-a părut să aibă nimic a retracta, ba chiar a făcut unele aluzii de care Robu s-a simțit atacat. Şi liberalul a reacţionat din nou.
După mult scandal şi revolte, Colegiul Tehnic de Vest şi Liceul de Arte Plastice din Timişoara s-au mutat împreună, în aceeaşi clădire. Elevii acestor licee însă se pare că nu se înţeleg aşa de bine pe cât ar fi fost de aşteptat. Cel puţin unii dintre ei. Altfel nu ar fi avut loc incidente între aceştia... Un copil a ajuns atârnat pe uşa clasei.
S-a mai stins o stea a teatrului şi a cinematografiei româneşti: actorul Nae Lăzărescu, cel care ne-a umplut de bucurie Revelioanele cu scenetele sale comice, a decedat, joi, la vârsta de 72 de ani.
Asociaţia Pieces of Heaven îi invită pe timişoreni să-şi îndrepte atenţia în această perioadă către persoanele care nu au un acoperiş deasupra capului, pentru ca şi aceşti oameni să descopere măcar puţin din bucuria Crăciunului. Reprezentanţii asociaţiei strâng bani pentru a cumpăra alimente pentru persoanele fără adăpost. Cei care fac donaţii pot participa şi la împărţirea pachetelor şi vor contribui astfel la împodobirea bradului de Crăciun al oamenilor străzii.

Azi în Timișoara

Ce facem astăzi, 31 decembrie 2025, în Timișoara?
Miercuri vă puteți bucura de evenimente în centrul orașului și petreceri.

Ştiri din Timiș

Avocat Burlacu Mihail - despre rolul avocatului în procesul de divorț cu un cetățean străin  
Divorțul între cetățeni de naționalități diferite nu este niciodată simplu. Atunci când cazul ajunge în instanță, suprapunerea legislațiilor din țările de origine ale soților poate genera numeroase dificultăți. Care sunt cele mai frecvente probleme care apar în astfel de situații și de ce este esențială asistența juridică — explică Avocatul Burlacu Mihail de la Biroul juridic Lexoria.

Eveniment

Tânăr transportat la spital în urma unui accident pe Bulevardul Liviu Rebreanu, după ce un vârstnic a trecut pe roșu
Un tânăr de 28 de ani a fost rănit după ce un șofer de 56 de ani nu a respectat semaforul și a intrat în coliziune cu mașina sa, pe Bulevardul Liviu Rebreanu din Timișoara, la intersecția cu strada Ulpia Traiana.

Ştiri din Timiș

Actualizare tarife de facturare pentru serviciul de salubrizare în mediul rural - Zona 1, Timiș
RETIM Ecologic Service S.A. informează toți utilizatorii serviciului de salubrizare (persoane fizice, asociații de proprietari/locatari, persoane juridice și instituții publice) din mediul rural, Zona 1 Timiș, cu privire la modificarea tarifelor de facturare. Schimbarea este determinată de modificarea tarifelor de transfer din Zona 1 Timișoara, aprobată prin Decizia AGA a Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Deșeuri (ADID) Timiș nr. 42/29.12.2025.

Ştiri din Timiș

Scrisul de mână aduce împreună elevii din Timișoara la un concurs de caligrafie
Wendhill Academy - International School (Liceul Teoretic Wendy Kids) organizează, în luna ianuarie, prima ediție a concursului de caligrafie „Literele dansează în mâna ta”, un eveniment dedicat elevilor din clasele a II-a, a III-a și a IV-a, care sunt pasionați de scrisul de mână.

Sănătate

Crește numărul cazurilor de gripă în Timiș. Spălatul mâinilor, vaccinarea și evitarea aglomerației, printre recomandările autorităților
Direcția de Sănătate Publică Timiș atrage atenția asupra creșterii numărului de cazuri de gripă și alte infecții respiratorii în județ, pe fondul intensificării circulației virusurilor de sezon. Cele mai recente date arată că numărul mare de îmbolnăviri, dar și cel de internări rămân constante.

Ştiri din Timiș

Adăpost de Urgență pentru persoanele vulnerabile, deschis pe toată perioada iernii la Timișoara
Direcția de Asistență Socială a Municipiului Timișoara, în parteneriat cu Primăria Timișoara, a deschis Adăpostul de Urgență destinat persoanelor fără adăpost, pentru a le oferi protecție și sprijin pe timpul sezonului rece. Adăpostul funcționează din 27 decembrie și va rămâne deschis pe întreaga perioadă a iernii.

Ştiri din Timiș

Român de 10 zile, Dominic Fritz a făcut primul ceaun de ziua lui: „Cu mici provocări, mi-a ieșit!”
Dominic Fritz, primarul Timișoarei și președintele USR la nivel național, și-a sărbătorit ziua de naștere cu primul său ceaun, după obținerea cetățeniei române. 5

Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

Pentru detalii apasati aici