Patriarhia Română a trimis Consiliului Judeţean Timiş, precum şi celorlalte consilii judeţene din ţară, o scrisoare prin care solicită un sprijin financiar de 300.000 de lei, fondurile fiind necesare pentru continuarea lucrărilor de ridicare a Catedralei Mântuirii Neamului. Preşedintele Consiliului Judeţean Timiş, Titu Bojin, susţine că această solicitare va fi discutată anul viitor, la întocmirea bugetului.
Prin intermediul unui proiect transfrontalier va fi realizat un portal internet prin intermediul căruia va fi promovat Banatul, atât cel românesc cât şi cel sârbesc, din punct de vedere al atracţiilor turistice. www.banatour.eu va ajuta la dezvoltarea acestui sector economic.
Fostul lider ţărănist, Gheorghe Ciuhandu, i-a cerut public, vineri, demisia lui Valentin Moldovan, preşedintele organizaţiei PNŢCD Timiş, acuzându-l că a ajuns „să îşi trădeze foştii colegi şi să ducă partidul din jos în mai jos”.
Moş Crăciun vine cu avionul la Timişoara, vineri, 20 decembrie. 100 de copii defavorizați din județul Timiș vor primi daruri de la piloţii din Grupul de Zburători ai Timişoarei, care, ajutaţi de sponsori şi voluntari, vor ateriza cu tolba plină.
Mozart, Bach, Liszt și o admirabilă familie de pianiști la Filarmonică. Tolstoi, Cehov, Shakespeare și un ultim Ai Lăv Iu pe scenele teatrului. Spectacole studențești, colinde și Lumina Păcii de la Bethleem. Agenda consumatorului de cultură e plină și frumos colorată în acest sfârșit de săptămână, la Timișoara.
Eveniment
Un tânăr de 28 de ani a fost rănit după ce un șofer de 56 de ani nu a respectat semaforul și a intrat în coliziune cu mașina sa, pe Bulevardul Liviu Rebreanu din Timișoara, la intersecția cu strada Ulpia Traiana.
Ştiri din Timiș
RETIM Ecologic Service S.A. informează toți utilizatorii serviciului de salubrizare (persoane fizice, asociații de proprietari/locatari, persoane juridice și instituții publice) din mediul rural, Zona 1 Timiș, cu privire la modificarea tarifelor de facturare. Schimbarea este determinată de modificarea tarifelor de transfer din Zona 1 Timișoara, aprobată prin Decizia AGA a Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Deșeuri (ADID) Timiș nr. 42/29.12.2025.
Ştiri din Timiș
Wendhill Academy - International School (Liceul Teoretic Wendy Kids) organizează, în luna ianuarie, prima ediție a concursului de caligrafie „Literele dansează în mâna ta”, un eveniment dedicat elevilor din clasele a II-a, a III-a și a IV-a, care sunt pasionați de scrisul de mână.
Sănătate
Direcția de Sănătate Publică Timiș atrage atenția asupra creșterii numărului de cazuri de gripă și alte infecții respiratorii în județ, pe fondul intensificării circulației virusurilor de sezon. Cele mai recente date arată că numărul mare de îmbolnăviri, dar și cel de internări rămân constante.
Ştiri din Timiș
Direcția de Asistență Socială a Municipiului Timișoara, în parteneriat cu Primăria Timișoara, a deschis Adăpostul de Urgență destinat persoanelor fără adăpost, pentru a le oferi protecție și sprijin pe timpul sezonului rece. Adăpostul funcționează din 27 decembrie și va rămâne deschis pe întreaga perioadă a iernii.
Ştiri din Timiș
Dominic Fritz, primarul Timișoarei și președintele USR la nivel național, și-a sărbătorit ziua de naștere cu primul său ceaun, după obținerea cetățeniei române.
5
Utile
În contextul ninsorilor din vestul țării, Direcția Regională de Drumuri și Poduri (DRDP) Timișoara acționează pentru menținerea siguranței pe drumurile naționale și pe autostrada A1.
1
Capitală Culturală
La începutul anului care bate la ușă, Timișoara devine un spațiu al întâlnirii dintre tradiții și comunități, prin evenimentul „Sărbători de rit vechi”, organizat de Primăria Timișoara prin Casa de Cultură a Municipiului.