Un lucru este cert, de studii şi proiecte nu va duce lipsă nici noua administraţie a Timişoarei. Primarul Nicolae Robu anunţă iniţierea demersurilor pentru realizarea unui număr de cinci noi poduri peste Bega în oraş în următorii ani. De exemplu, Robu are în plan construirea a două poduri de o parte şi celalaltă a actualului Pod Decebal. Până atunci, ar trebui reabilitate multe dintre actualele poduri, care sunt ieşite din perioada de garanţie, potrivit autorităţilor locale.
Ultimul meci al celor de la BC Timișoara a avut loc în deplasare, la Mediaş, şi s-a lăsat cu o nouă înfrângere. Meciul, ultimul din acest an, s-a terminat cu scorul de 86 – 69 şi echipa începe sărbătorile fără puncte în ultimele meciuri. Partida a fost una la în care gazdele au condus aproape tot meciu.
Sute de oameni protestează în Bucureşti, sâmbătă, 21 decembrie. Manifestanţii cer demisia Guvernului şi a preşedintelui ţării, renunţarea la modificările aduse Codului penal, dar şi interzicea mineritului prin fracturare.
Nu este încă prea clar unde îşi vor lăsa timişorenii maşinile odată reabilitată zona Cetate, când o mulţime de străzi din centrul istoric vor deveni pietonale. Dacă în urmă cu un an primarul Nicolae Robu promitea o parcare pe verticală în 2013, sistem cunoscut ca smart-parking, promisiunea... rămâne valabilă şi pentru 2014, pentru că aşa-numita „parcare inteligentă” n-a fost realizată. Autorităţile locale spun că vor căuta investitori şi pentru o parcare supraetajată în zona Parcului I. C. Brătianu, dar deocamdată sunt probleme cu amplasamentul. Cât despre parcarea pe zece nivele din zona Oituz despre care vorbea Robu, şi în acest caz lucrurile sunt neclare.

Ştiri sportive

Ronaldo a părăsit cantonamentul Portugaliei, supărat pe antrenor. S-ar putea să nu mai joace la națională
Cristiano Ronaldo a părăsit cantonamentul Portugaliei înaintea meciului cu Danemarca, după ce selecționerul Jorge Jesus a decis să nu-l titularizeze. Plecarea atacantului a provocat o amplă reacție în presa lusitană.

Mapamond

O exoplanetă acoperită de lavă, dar surprinzător de rece, descoperită la 154 de ani-lumină de Pământ
Astronomii au descoperit o exoplanetă telurică acoperită de lavă care, deși orbitează foarte aproape de steaua sa, este mai rece decât era de așteptat și pare să aibă o atmosferă, relatează Agerpres, citând Space.com. Planeta HD 3167 b se află la aproximativ 154 de ani-lumină de Pământ, iar rezultatele studiului au fost publicate în The Astrophysical Journal Letters.

Ştiri din Timiș

FOTO. Amenzi de peste 4,7 milioane de lei date de Protecția Consumatorilor în Timiș. Mii de reclamații în primele 9 luni
Comisarii de la Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor (CJPC) Timiș au desfășurat peste 2.300 de acțiuni de control în primele nouă luni ale acestui an. În urma verificărilor, au fost aplicate amenzi în valoare de 4,7 milioane de lei, iar produsele neconforme în valoare de peste 5,6 milioane de lei au fost oprite, temporar sau definitiv, de la comercializare. 1

Târgul Imobiliar

City of Mara FORUM lansează clădirea M15 și apartamentele GARDIA la Târgul Imobiliar Timișoara TIT
City of Mara participă pe 3 și 4 octombrie la Târgul Imobiliar Timișoara (TIT), organizat de Tion.ro și Imobiliare.ro la Iulius Congress Hall. Vine cu două noutăți din ansamblul FORUM: lansarea clădirii M15 și startul vânzărilor pentru GARDIA - Urban Garden Loft.

Ştiri din Timiș

O seară în ritm coreean, la UVT. Hangeul, muzică tradițională și jocuri, într-un atelier gratuit
Un atelier dedicat limbii și culturii coreene va avea loc vineri, 9 octombrie, la Universitatea de Vest din Timișoara. Participanții vor putea afla mai multe despre alfabetul Hangeul, vor putea încerca scrierea în limba coreeană și vor avea ocazia să descopere muzica tradițională și jocuri specifice Coreei de Sud.

Capitală Culturală

Festivalul Fanfarelor: muzică de promenadă în centrul Timișoarei
Trei locuri din centrul Timișoarei. Trei fanfare. O tradiție care continuă să încânte! Festivalul Fanfarelor va îmbrăca după-amiaza de duminică în ritmul optimist al muzicii de promenadă. Evenimentul este organizat de Centrul de Cultură și Artă al Județului Timiș și Consiliul Județean Timiș, iar accesul publicului este liber.

Sănătate

Cancerul de sân, cel mai frecvent cancer diagnosticat la femeile din România. Medicii recomandă controale regulate și depistarea precoce
Peste 12.000 de femei din România sunt diagnosticate anual cu cancer de sân, iar aproximativ 3.600 mor din cauza bolii, potrivit estimărilor din 2024 ale Agenției Internaționale pentru Cercetarea Cancerului (IARC). Cancerul mamar este cel mai frecvent tip de cancer diagnosticat la femeile din țara noastră. În luna octombrie, dedicată conștientizării cancerului de sân, Institutul Național de Sănătate Publică (INSP) și medicii atrag atenția asupra importanței depistării precoce.

Mapamond

Execuție eșuată în SUA: o condamnată la moarte a supraviețuit după două injecții letale
Christa Pike, o femeie de 50 de ani condamnată la moarte în Tennessee pentru o crimă comisă în 1995, a supraviețuit unei tentative de execuție prin injecție letală. 2

Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

Pentru detalii apasati aici