Internaţionalii formaţiei RCM Timişoara au pus serios umărul la victoria naţionalei României în Cupa Europeană a Naţiunilor. Daniel Carpo şi Vali Calafeteanu au semnat 8 dintre cele 25 de puncte ale tricolorilor în disputa cu Rusia, de sâmbătă, de la Soci.
Poliţiştii din Timiş au prins, zilele trecute, două femei de 42 şi 39 de ani care transportau peste 600 de pachete de ţigări de contrabandă achiziţionate în Serbia. Ambele riscă  acum o amendă de până la 100.000 de lei.
Peste 200 de lugojeni s-au adunat sâmbătă seara în sala Teatrului Municipal "Traian Grozăvescu" din localitate pentru a asista la un spectacol care a celebrat iubirea, special de Dragobete, pus în scenă de Clubul Lions Diamond din Timișoara și Clubul Lions "Ana Lugojana". Evenimentul a marcat și înființarea oficială a clubului de caritate al femeilor din Lugoj.
Leii din Banat au revenit în fotoliul de lider al Diviziei A de baschet masculin după victoria de sâmbătă seara de la Oradea. Un 85-81 prin care baschetbaliştii timişoreni au spus stop seriei de două înfrângeri amare din Cupa României şi Liga Balcanică.

Ştiri din Timiș

(P) Gândaci și șoareci în Timișoara: cine plătește și cât
În Timișoara, gândacii care urcă din subsolul blocului sunt treaba asociației de proprietari, iar șoarecii care intră toamna în casa cu curte sunt treaba proprietarului. La Compania DDD®, deratizarea în interiorul unei case costă 500 de lei, cu TVA inclus, iar stațiile din curte, când e nevoie de ele, se plătesc separat; dezinsecția de gândaci pornește de la 500 de lei pe etapă, în două etape. Înainte de lucru, cereți firmei în scris prețul total, garanția și ce acte primiți la final.

Utile

Lucrări ale SDM în Timișoara, astăzi, 9 noiembrie
Luni, 9 noiembrie, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații rutiere.

România

Ursula von der Leyen este luni în România. Întâlniri cu Nisușor Dan și Luca Niculescu
Președintele României, Nicușor Dan, o va primi luni, la Palatul Cotroceni, pe președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen. Cei doi oficiali vor discuta despre securitatea europeană, competitivitatea economică, energie și extinderea Uniunii Europene, cu accent pe sprijinul acordat Republicii Moldova.

Eveniment

Șoferii din Timiș, verificați de polițiștii rutieri. Echipajele sunt prezente în mai multe puncte
Polițiștii au început controalele pe DN 6, în Timiș. Până la ora 15, șoferii pot fi opriți pentru verificări, iar oamenii legii urmăresc în special abaterile care pot provoca accidente.

Eveniment

Tragedie în miez de noapte. Un tânăr a fost ucis de tatăl vitreg, iar mama sa a fost rănită
Un scandal izbucnit în toiul nopții s-a încheiat cu o crimă, la Oțelu Roșu. Un tânăr de 21 de ani a fost ucis cu un cuțit de tatăl său vitreg, iar mama acestuia a fost rănită și transportată la spital.

Cariere de Poveste

FOTO. Dr. Florin Crișan, director al Serviciului Județean de Ambulanță Timiș: „Aici facem atât cât ne lasă Dumnezeu”
De 25 de ani, dr. Florin Crișan își dedică activitatea medicinei de urgență, o meserie în care fiecare minut poate face diferența dintre viață și moarte. A început ca medic la Ambulanța din Lugoj, a trecut prin sute de intervenții dificile, a trăit bucuria unor pacienți salvați, dar și durerea celor pe care nu i-a putut ajuta. Din 2022, conduce Serviciul Județean de Ambulanță Timiș, iar responsabilitatea sa nu mai înseamnă doar intervenția directă în fața pacientului, ci și coordonarea unei echipe de aproximativ 500 de oameni.

Horoscop

Luna Nouă în Scorpion: puterea transformării începe din interior
În data de 9 noiembrie are loc Luna Nouă în Scorpion, care deschide o perioadă de introspecție profundă, în care suntem invitați să privim în profunzime, să înțelegem ce se află în spatele propriilor emoții, dorințe și reacții, să analizăm acele aspecte ale vieții în care simțim că trebuie să facem schimbări importante. Scorpionul este un element de apă, un semn fix, guvernat de planetele Marte și Pluto.

Horoscop

Horoscop săptămâna 9-15 noiembrie
Află ce îți rezervă astrele în această săptămână: