Dezastrul din Gara de Nord nu pare să se apropie de final. După ce împrumutul de la Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare a expirat, oficialii Ministerului Transporturilor susțin că trebuie să găsească de altundeva 1,5 milioane de euro, pentru a finaliza lucrările rămase de executat.
La Spitalul Municipal din Timişoara – Clinicile Noi – sala de aşteptare pentru Unitatea de Primiri Urgenţe este şi hol de trecere pentru cei care se adresează unităţii şi au nevoie imediată de asistenţă sanitară. Lucrul acesta însă nu va mai dura mult timp...
Deputatul Gheorghe Coman a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, potrivit unei decizii definitive luate, marți seara, de Înalta Curte de Casație și Justiție. Coman este acuzat de folosirea influenței funcției de conducere din partid pentru obţinerea de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite.
Doi fotografi timişoreni au fost cei mai buni într-o competiţie internațională la care au participat alte câteva mii de concurenţi. Alex şi Andrei Mateiu au fost premiaţi de Wedding Photographers International, un prestigios concurs foto online.
Contul de Yahoo al directorului SRI, George Maior, a fost spart de un hacker care își spune „Guccifer”, același hacker care a publicat corespondenţa dintre Corina Creţu şi Colin Powell.
Horoscop
În data de 23 septembrie Soarele și-a început călătoria în constelația Balanței, moment în care natura ajunge într-un moment de echilibru.
Utile
Miercuri, 30 septembrie, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații rutiere.
Turism
Banatul Montan își schimbă culorile odată cu venirea toamnei, iar pădurile, cheile, cascadele și vârfurile din zonă devin destinații ideale pentru iubitorii de natură. De la trasee de aproximativ două ore, potrivite pentru o ieșire relaxată, până la ture de o zi care necesită o condiție fizică bună, zona oferă variante pentru mai multe niveluri de experiență.
Azi în Timișoara
Miercuri puteți merge la expoziții și la spectacole.
Mapamond
Generația care a crescut cu serialele pentru adolescenți ale anilor ’90 își ia rămas-bun de la unul dintre personajele memorabile ale televiziunii. Dennis Haskins, actorul care l-a interpretat pe directorul Richard Belding în celebrul serial „Salvați de clopoțel” („Saved by the Bell”), a murit la vârsta de 75 de ani.
Ştiri din Timiș
Un univers tropical, plin de culoare și viață, îi așteaptă pe timișoreni, începând din acest weekend, la Iulius Town. În perioada 2–11 octombrie 2026, în Atrium, va avea loc Expoziția Educativă de broscuțe și fluturi vii, organizată de Tarrantera.
România
Curtea de Apel București a admis, marți, contestația DIICOT și a decis arestarea preventivă pentru 30 de zile a fostului candidat la alegerile prezidențiale Călin Georgescu. Aceeași măsură a fost dispusă și în cazul omului de afaceri Ionel Rusen. Hotărârea instanței este definitivă.
6
România
Președintele Nicușor Dan le cere partidelor parlamentare să depășească blocajul politic și susține că alegerile anticipate nu reprezintă o soluție pentru România. Declarația a fost făcută marți, cu o zi înaintea votului din Parlament asupra programului de guvernare și a listei Cabinetului propus de premierul desemnat Siegfried Mureșan, relatează Agerpres.
2