După ce inițial era programat pentru data de 15 iunie și, ulterior, reprogramat pentru 29 iunie, iată că organizatorii concertului pe care Lepa Brena îl va susține la Timișoara au decis să îl amâne din nou. Încă nu se cunoaște data la care diva va concerta pe stadionul Dan Păltinișanu.
Aparatele radar vă urmăresc conduita la volan şi marţi, 26 iunie, pe drumurile din Timişoara şi judeţ. Vezi aici unde vor fi ele amplasate.
Jessy este iubăreață, visătoare și are o privire caldă, pătrunzătoare. De asemenea, îi place tare mult să se pitească în locuri ascunse și înguste și să aștepte să fie găsită de stăpâni.
Legendara trupă de thrash metal americană Exodus va susţine un concert extraordinar la Timişoara, joi 12 iulie, la clubul Daos. Biletele pentru acest eveniment costa 40 lei în avans şi 50 lei la faţa locului.
Evaluarea Naţională a început cu proba scrisă la limba şi literatura română. În Timiş în jur de 5000 de elevi s-au înscris să susţină această probă. Vezi care au fost subiectele pe care elevii trebuiau să le rezolve.
Mapamond
Cinci persoane au fost ucise și cel puțin zece au fost rănite într-un atac armat care a avut loc sâmbătă după-amiază în piața centrală din Cracovia, Polonia. Atacatorul a fost prins de polițiști în timp ce încerca să fugă.
Eveniment
O femeie de 50 de ani a fost rănită într-un accident rutier produs sâmbătă, 7 noiembrie, în jurul orei 15:10, la intersecția străzilor Ștefan cel Mare și Iepurelui din Timișoara.
Mapamond
Șase cetățeni români, cu vârste între 19 și 45 de ani, au fost puși sub acuzare în Franța, fiind suspectați că au furat peste 500 de kilometri de cabluri din cupru din parcuri fotovoltaice, potrivit Mediafax, care citează Le Figaro. Anchetatorii au identificat cel puțin 13 furturi în șase departamente din sud-vestul țării, iar prejudiciul este estimat la peste un milion de euro.
Mapamond
Comisia Europeană (CE) consideră, în urma unei evaluări preliminare, că TikTok încalcă legislația Uniunii Europene prin modul în care recomandă conținut utilizatorilor. Algoritmul platformei îi poate expune în mod repetat la videoclipuri despre tristețe, izolare sau imagine corporală, cu posibile efecte asupra sănătății mintale, transmite Agerpres, citând DPA.
1
Eveniment
Accident produs sâmbătă, 7 noiembrie, pe Centura Lugojului. Un bărbat a murit în urma unui accident în care au fost implicate două autoturisme. Alte două persoane au fost rănite și au fost preluate de echipajele medicale.
Cinema
Filmul „Nimic mai mult și nimic diferit”, regizat de cineastul timișorean Lucas Neagu, va avea premiera internațională la Ferrara Film Festival, în Italia, unde a fost selectat pentru cea de-a XI-a ediție a evenimentului, programată în perioada 26-30 noiembrie. Înainte de participarea la festival, producția va putea fi văzută în avanpremieră la Timișoara, pe 13 noiembrie, la Cinema Timiș, în prezența echipei filmului.
Mapamond
Armata americană caută informații despre instalațiile nucleare ale Iranului, echipamentele folosite și persoanele implicate în program, inclusiv cercetători și specialiști. Comandamentul Militar American pentru Orientul Mijlociu (CENTCOM) a anunțat o recompensă de până la 20 de milioane de dolari, la care se adaugă posibilitatea relocării celor care furnizează informații relevante.
1
Ştiri din Timiș
Baza sportivă din Dumbrăvița, realizată cu finanțare de la Consiliul Județean Timiș, este aproape finalizată. Investiția include un teren de fotbal cu suprafață sintetică și un culoar de alergare, iar de facilități vor beneficia aproape 500 de copii înscriși la Academia de Fotbal Dumbrăvița, anunță președintele CJ Timiș, Alfred Simonis.