După ce primarul Nicolae Robu a vizitat în prima sa zi de lucru ”acvariul” din Piaţa Victoriei şi a promis că în şase luni va demola sau va muta construcţia din sticlă ridicată în centrul Timişoarei, Poliţia Locală a început deja să-i amendeze pe comercianţii care îşi desfăşoară activitatea acolo. Vedeţi ce a dispus Instituţia Arhitectului-Şef.
Migranții continuă să le dea bătăi de cap polițiștilor de frontieră. După ce la sfârșitul săptămânii trecute au fost prinse 30 de persoane care fie au trecut, fie intenționau să treacă ilegal frontiera de stat a României, în noaptea de luni spre marți polițiștii de frontieră din Timiș au prins alte două grupuri, formate din nouă bărbați, care au trecut ilegal frontiera din Serbia, respectiv intenționau să treacă ilegal în Ungaria. Cei nouă migranți sunt acum cercetați penal pentru trecere ilegală, respectiv tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat.
Preşedintele Consiliului Judeţean Timiş, Titu Bojin, primarul Nicolae Robu şi reprezentanţi ai fotbalului local se vor întâlni miercuri după-amiază pentru a decide soarta echipei Poli Timişoara.
Trupul neînsuflețit al tânărului de 19 ani, care s-a înecat duminică în apele râului Timiș, a fost găsit, luni după-amiază, de pompierii timișeni. După efectuarea raportului medico-legal, tânărul va fi înmormântat de familia iubitei sale, cu care urma să se însoare în cursul acestei săptămâni.
PDL Timis pierde din ce în ce mai mulți parlamentari. Senatorul Gheorghe David a anunțat, marți dimineața, în plenul Senatului, că trece de la grupul PDL la PSD.
Mapamond
Cinci persoane au fost ucise și cel puțin zece au fost rănite într-un atac armat care a avut loc sâmbătă după-amiază în piața centrală din Cracovia, Polonia. Atacatorul a fost prins de polițiști în timp ce încerca să fugă.
Eveniment
O femeie de 50 de ani a fost rănită într-un accident rutier produs sâmbătă, 7 noiembrie, în jurul orei 15:10, la intersecția străzilor Ștefan cel Mare și Iepurelui din Timișoara.
Mapamond
Șase cetățeni români, cu vârste între 19 și 45 de ani, au fost puși sub acuzare în Franța, fiind suspectați că au furat peste 500 de kilometri de cabluri din cupru din parcuri fotovoltaice, potrivit Mediafax, care citează Le Figaro. Anchetatorii au identificat cel puțin 13 furturi în șase departamente din sud-vestul țării, iar prejudiciul este estimat la peste un milion de euro.
Mapamond
Comisia Europeană (CE) consideră, în urma unei evaluări preliminare, că TikTok încalcă legislația Uniunii Europene prin modul în care recomandă conținut utilizatorilor. Algoritmul platformei îi poate expune în mod repetat la videoclipuri despre tristețe, izolare sau imagine corporală, cu posibile efecte asupra sănătății mintale, transmite Agerpres, citând DPA.
1
Eveniment
Accident produs sâmbătă, 7 noiembrie, pe Centura Lugojului. Un bărbat a murit în urma unui accident în care au fost implicate două autoturisme. Alte două persoane au fost rănite și au fost preluate de echipajele medicale.
Cinema
Filmul „Nimic mai mult și nimic diferit”, regizat de cineastul timișorean Lucas Neagu, va avea premiera internațională la Ferrara Film Festival, în Italia, unde a fost selectat pentru cea de-a XI-a ediție a evenimentului, programată în perioada 26-30 noiembrie. Înainte de participarea la festival, producția va putea fi văzută în avanpremieră la Timișoara, pe 13 noiembrie, la Cinema Timiș, în prezența echipei filmului.
Mapamond
Armata americană caută informații despre instalațiile nucleare ale Iranului, echipamentele folosite și persoanele implicate în program, inclusiv cercetători și specialiști. Comandamentul Militar American pentru Orientul Mijlociu (CENTCOM) a anunțat o recompensă de până la 20 de milioane de dolari, la care se adaugă posibilitatea relocării celor care furnizează informații relevante.
1
Ştiri din Timiș
Baza sportivă din Dumbrăvița, realizată cu finanțare de la Consiliul Județean Timiș, este aproape finalizată. Investiția include un teren de fotbal cu suprafață sintetică și un culoar de alergare, iar de facilități vor beneficia aproape 500 de copii înscriși la Academia de Fotbal Dumbrăvița, anunță președintele CJ Timiș, Alfred Simonis.