Viceprimarul Timişoarei Sorin Grindeanu anunţă că, începând de săptămâna viitoare, până în luna septembrie, se va închide circulaţia pe strada Cloşca, această arteră intrând în reabilitare printr-un proiect pe fonduri europene. Pe perioada verii se va circula pe străzile paralele, Horia şi Crişan, pe care vor fi sensuri unice.
Vineri, ora 12, Piaţa Unirii din Timişoara. Doi poliţişti locali străjuiesc în colţul străzilor Gheorghe Lazăr şi Vasile Alecsandri. La fel cum administratorii localurilor din zonă folosesc lăzi de bere pentru a se asigura că vor avea unde să parcheze, rolul polițiștilor în intersecţie nu e de a veghea la siguranţa traficului sau cetăţenilor, ci de a se asigura că primarul Timişoarei, Nicolae Robu găseşte uşor un loc de parcare în faţa sediului PNL, unde are programată o conferinţă de presă.
Încă o persoană s-a înecat, vineri la amiază, în râul Bega, în zona Iosefin din Timișoara. Potrivit martorilor, este vorba de un om al străzii care s-a urcat pe un pod din zonă, a plonjat în apă să se răcorească și nu a mai ieșit.
Patru persoane din Republica Moldova, printre care și un copil de 3 ani, au încercat să treacă ilegal din România în Ungaria, dar au fost prinși de polițiștii de frontieră de la Sânnicolau Mare. Cei trei adulți sunt acum cercetați penal pentru tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat.
Un algerian a încercat să ajungă în Spațiul Schengen ascuns într-un autoturism, în locul roții de rezenrvă. Din nefericire pentru el, a fost depistat, vineri dimineața, de polițiștii de frontieră de la Cenad, județul Timiș, care au deschis o anchetă pentru identificarea tuturor persoanelor implicate în acest caz.
Eveniment
O femeie de 50 de ani a fost rănită într-un accident rutier produs sâmbătă, 7 noiembrie, în jurul orei 15:10, la intersecția străzilor Ștefan cel Mare și Iepurelui din Timișoara.
Mapamond
Șase cetățeni români, cu vârste între 19 și 45 de ani, au fost puși sub acuzare în Franța, fiind suspectați că au furat peste 500 de kilometri de cabluri din cupru din parcuri fotovoltaice, potrivit Mediafax, care citează Le Figaro. Anchetatorii au identificat cel puțin 13 furturi în șase departamente din sud-vestul țării, iar prejudiciul este estimat la peste un milion de euro.
Mapamond
Comisia Europeană (CE) consideră, în urma unei evaluări preliminare, că TikTok încalcă legislația Uniunii Europene prin modul în care recomandă conținut utilizatorilor. Algoritmul platformei îi poate expune în mod repetat la videoclipuri despre tristețe, izolare sau imagine corporală, cu posibile efecte asupra sănătății mintale, transmite Agerpres, citând DPA.
Eveniment
Accident produs sâmbătă, 7 noiembrie, pe Centura Lugojului. Un bărbat a murit în urma unui accident în care au fost implicate două autoturisme. Alte două persoane au fost rănite și au fost preluate de echipajele medicale.
Cinema
Filmul „Nimic mai mult și nimic diferit”, regizat de cineastul timișorean Lucas Neagu, va avea premiera internațională la Ferrara Film Festival, în Italia, unde a fost selectat pentru cea de-a XI-a ediție a evenimentului, programată în perioada 26-30 noiembrie. Înainte de participarea la festival, producția va putea fi văzută în avanpremieră la Timișoara, pe 13 noiembrie, la Cinema Timiș, în prezența echipei filmului.
Mapamond
Armata americană caută informații despre instalațiile nucleare ale Iranului, echipamentele folosite și persoanele implicate în program, inclusiv cercetători și specialiști. Comandamentul Militar American pentru Orientul Mijlociu (CENTCOM) a anunțat o recompensă de până la 20 de milioane de dolari, la care se adaugă posibilitatea relocării celor care furnizează informații relevante.
Ştiri din Timiș
Baza sportivă din Dumbrăvița, realizată cu finanțare de la Consiliul Județean Timiș, este aproape finalizată. Investiția include un teren de fotbal cu suprafață sintetică și un culoar de alergare, iar de facilități vor beneficia aproape 500 de copii înscriși la Academia de Fotbal Dumbrăvița, anunță președintele CJ Timiș, Alfred Simonis.
Sănătate
Femeile cu vârste între 25 și 64 de ani din Ciacova vor putea beneficia de testare gratuită pentru depistarea precoce a cancerului de col uterin. Caravana CLARA va ajunge în localitate sâmbătă, 21 noiembrie, iar testarea se adresează în special persoanelor vulnerabile sau celor care întâmpină dificultăți în accesarea serviciilor medicale.