Lizzy, o cățelușă blândă și simpatică care a fost salvată de pe stradă este în căutare de stăpân. În vârstă de 1 an, Lizzy este deparazitată, sterilizată și tare jucăușă.
Jad este un căţel Bichon de 5 anişori, care adoră plimbările prin parc şi e, cum era de aşteptat, răsfăţatul familiei.
Fundaţia culturală First a făcut Primăriei Timişoara o propunere de colaborare inedită: lecţii de artă în Parcul Copiilor, pe perioada vacanţei de vară.
Două persoane au ajuns la spital în urma unui accident petrecut la intersecţia semaforizată formată din strazile Cluj şi Eroilor. Potrivit martorilor oculari, vina a fost a unei şoferiţe dintr-un Peugeot, care ar fi trecut pe culoarea roşie a semaforului.
O orchestră din Coreea de Sud, având în componenţă aproape 100 de muzicieni, va concerta în cadrul proiectului Timişoara, Mica Vienă. Acorduri la instrumente de suflat de lemn şi ritmuri de tobe tradiţionale din Hamyang vor răsuna joi, 19 iulie 2012, de la ora 20, în Sala Capitol a Filarmonicii Banatul.
Cinema
Filmul „Nimic mai mult și nimic diferit”, regizat de cineastul timișorean Lucas Neagu, va avea premiera internațională la Ferrara Film Festival, în Italia, unde a fost selectat pentru cea de-a XI-a ediție a evenimentului, programată în perioada 26-30 noiembrie. Înainte de participarea la festival, producția va putea fi văzută în avanpremieră la Timișoara, pe 13 noiembrie, la Cinema Timiș, în prezența echipei filmului.
Mapamond
Armata americană caută informații despre instalațiile nucleare ale Iranului, echipamentele folosite și persoanele implicate în program, inclusiv cercetători și specialiști. Comandamentul Militar American pentru Orientul Mijlociu (CENTCOM) a anunțat o recompensă de până la 20 de milioane de dolari, la care se adaugă posibilitatea relocării celor care furnizează informații relevante.
Ştiri din Timiș
Baza sportivă din Dumbrăvița, realizată cu finanțare de la Consiliul Județean Timiș, este aproape finalizată. Investiția include un teren de fotbal cu suprafață sintetică și un culoar de alergare, iar de facilități vor beneficia aproape 500 de copii înscriși la Academia de Fotbal Dumbrăvița, anunță președintele CJ Timiș, Alfred Simonis.
Sănătate
Femeile cu vârste între 25 și 64 de ani din Ciacova vor putea beneficia de testare gratuită pentru depistarea precoce a cancerului de col uterin. Caravana CLARA va ajunge în localitate sâmbătă, 21 noiembrie, iar testarea se adresează în special persoanelor vulnerabile sau celor care întâmpină dificultăți în accesarea serviciilor medicale.
Azi în Timișoara
Sâmbătă, 7 noiembrie, sunt programate proiecții speciale în cadrul Timișoara Football Film Festival, expoziții, ateliere, concerte, spectacole de teatru și petreceri.
Cinema
Recomandarea de film din această săptămână este „George Michael: The Faith Tour”, un film-concert care aduce pe marile ecrane înregistrări nedifuzate până acum ale spectacolelor susținute de artist la Paris, în mai 1988. Pelicula surprinde unul dintre momentele importante ale carierei sale, în timpul primului turneu solo, organizat după succesul albumului „Faith”.
România
Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, anunță că impozitarea proprietăților la valoarea de piață nu va fi introdusă începând cu 2027. Măsura, prevăzută inițial în PNRR, a fost cel puțin amânată în urma renegocierii cu Comisia Europeană.
3
Ştiri din Timiș
Sviatlana Tsikhanouskaya, lidera opoziției belaruse și una dintre cele mai cunoscute voci ale luptei pentru democrație din Europa, a vorbit vineri, 6 noiembrie, la Universitatea de Vest din Timișoara, despre lupta pentru libertate din Belarus și legătura dintre experiența țării sale și Revoluția din decembrie 1989.