Zona Vrancea a fost din nou zguduită de cutremure. Nu mai puţin de trei seisme au avut loc în regiune în ultimele 12 ore. Ultimul, înregistrat sâmbătă noaptea, a avut magnitudinea de 3 grade pe scara Richter.
Criticat pentru faptul că în mandatul său nu a fost depus pentru finanţare niciun proiect pe fonduri europene, primarul Nicolae Robu răspunde că aceste proiecte există, iar valoarea lor este „de câteva miliarde de euro”. Deocamdată, însă, ele sunt secrete, pentru a nu da idei omologilor săi din ţară.
Abia dacă se mai putea ține pe picioare, dar s-a urcat la volan. Este vorba despre un bărbat de 41 de ani prins de polițiștii de la Rutieră din Timiş după ce a condus, deși avea o alcoolemie de 1,15 la mie.
Primarul Nicolae Robu a încercat să explice, la finele acestei săptămâni, de ce în Timişoara nu s-au mai realizat investiţii mari, în ultima perioadă. Edilul susţine că „de vină” pentru acest lucru este în special rata şomajului din municipiu, care în acest moment este foarte mică, dar şi faptul că în timpul mandatului său, el nu va aproba nicio investiţie care produce poluare suplimentară, chiar dacă această poluare se încadrează în normele europene.
Filiala Timișoara a Uniunii Scriitorilor din România i-a dedicat reunirea sa, în sala Orizont, la acest sfârșit de săptămână, prozatoarei Nina Ceranu, sărbătorind-o la împlinirea vârstei de 65 de ani și la 40 de ani de la debutul literar în revista cenaclului Lumina al fabricii Elba.
Mapamond
Papa Leon a transmis în Ajunul Crăciunului că povestea Nașterii Domnului este un apel la solidaritate cu săracii și străinii, subliniind că refuzul de a-i ajuta pe cei nevoiași înseamnă respingerea lui Dumnezeu. La primul său Crăciun ca papă, el a reafirmat importanța demnității fiecărei persoane și a celebrat liturghia la Vatican, în fața a mii de credincioși.
1
România
Președintele Nicușor Dan a transmis un mesaj de Crăciun în care a subliniat importanța familiei, credinței și valorilor care dau sens vieții. Aflat la Făgăraș, șeful statului le-a urat românilor un Crăciun binecuvântat și i-a îndemnat să fie mai buni, mai înțelegători și mai uniți.
2
Agenda
În rândurile de mai jos, vă invităm să descoperiţi magia sărbătorilor de iarnă prin cele mai fascinante şi inedite recorduri mondiale de Crăciun! De la cea mai înaltă bicicletă-brad la cel mai mare oraş din turtă dulce, Guinness World Records – Cartea Recordurilor ne surprinde şi de această dată cu realizări impresionante, pline de spirit festiv. Aşezaţi-vă comod lângă brad, cu o felie de cozonac şi o cană de ciocolată caldă şi lăsaţi-vă inspiraţi de aceste performanţe unice care fac sărbătorile de iarnă şi mai speciale!
Ştiri din Timiș
În mesajul de Crăciun transmis credincioșilor, episcopul diecezan de Timișoara vorbește despre sensul Nașterii Domnului dincolo de simboluri, subliniind nevoia unei relații vii cu Dumnezeu, dar și despre demnitatea fiecărui om și pacea care se naște atunci când Cuvântul este primit.
1
Ştiri din Timiș
În mesajul de Crăciun adresat clerului și credincioșilor bănățeni, ÎPS Ioan, Mitropolitul Banatului, vorbește despre colind ca dar al inimii, despre iubire, iertare și milostenie, dar și despre responsabilitatea de a nu rămâne indiferenți față de cei care trăiesc „în peșterile sărăciei, ale marginalizării și ale uitării”. Pornind de la Nașterea Domnului, acesta îi îndeamnă pe credincioși la fapte bune, smerenie și grijă față de aproape.
2
Azi în Timișoara
Crăciun fericit! Să vină Moș Crăciun cu sacul plin de zâmbete, visuri împlinite și clipe magice. Și astăzi puteți vizita târgul din centrul orașului.
Ştiri din Timiș
Crăciunul este, pentru mulți români, cea mai așteptată sărbătoare a anului. Dincolo de componenta religioasă, această perioadă vine cu o sumedenie de tradiții și obiceiuri care se păstrează încă, mai ales în micile comunități și în familie. În Banat, dar și în alte regiuni ale țării, Crăciunul continuă să fie marcat prin colinde, mese specifice și gesturi simbolice, transmise din generație în generație.
Sănătate
Ministerul Sănătății anunță că România se confruntă, în această perioadă, cu o intensificare a cazurilor de gripă și alte infecții virale respiratorii, cu răspândire la nivel național. Autoritățile fac apel la populație să respecte măsurile de prevenție și să se adreseze medicului la primele simptome.
2