Mii de timișoreni vor sta în frig până la finalul lunii octombrie, pentru că lucrările de înlocuire a conductelor cu fonduri europene nu sunt gata. La Liceul Grigore Moisil, prima școală care s-a închis din cauza frigului din clase, se furnizează căldură din 15 octombrie, dar în alte zone se va lucra până la finalul acestei luni, deși lucrările ar fi trebuit să fie gata vineri. Primăria Timișoara continuă bătaia de joc față de timișoreni.
Viceprimarul Timișoarei vrea ca reprezentanții Primăriei Timișoara și cei ai Colterm să comunice deschis problemele de la societatea de termoficare și să le spună timișorenilor ce se va întâmpla în sezonul de iarnă. „Să ne prezentați public, nouă, dar și timișorenilor, strategia Colterm și perspectiva de a depăși această iarnă”, spune Cosmin Tabără.
La trei zile de când Colterm a pornit robinetul de căldură, caloriferele timișorenilor abia s-au dezmorțit. În unele zone nu s-au încălzit deloc, în altele nu se poate furniza căldură din cauza șantierelor pentru retehnologizare. Colterm le transmite oamenilor doar să deschidă robineții din subsol, dar oricum livrează căldură la parametri reduși. Iar primarul Dominic Fritz vorbește despre politică și despre „o furtună perfectă în economia globală”.
Se anunță o iarnă dificilă și la Timișoara. Viceprimarul Ruben Lațcău admite că sunt vremuri grele pentru Colterm, dar spune că nu s-a luat o decizie în privința prețului la gigacalorie. Există o posibilitate ca acesta să crească, dar un lucru e cert: subvenția de la primărie nu va fi micșorată. Probabil nici mărită.
Azi în Timișoara
Vineri puteți merge la mai multe petreceri, la mai multe evenimente în cadrul Bookfest sau la proiecții în oraș.
Eveniment
Cantități impresionante de cablu din cupru, folosite pentru modernizarea căii ferate Timișoara -Arad, au fost furate de pe un șantier din Timiș, iar trei bărbați au fost arestați preventiv în acest caz, prejudiciul fiind estimat la 1,5 milioane de euro.
Ştiri din Timiș
Administrarea vitaminei D ridică frecvent întrebări legate de momentul potrivit și absorbție. Mai jos găsești răspunsul pe scurt, urmat de explicațiile esențiale pentru o administrare corectă.
Ştiri din Timiș
Echipa de robotică CyberMoon, din cadrul Colegiului Național „C.D. Loga” Timișoara, s-a calificat la Chicago Robotics Invitational 2026, una dintre cele mai competitive competiții internaționale de robotică. Evenimentul va avea loc în perioada 24-26 iulie, în Chicago, Illinois, SUA. Pentru a putea participa, echipa face apel la sprijinul comunității pentru a acoperi costurile de peste 70.000 de euro.
2
Capitală Culturală
Cu ocazia Ziua Mondială a Apei, Administrația Bazinală de Apă Banat invită publicul la vernisajul expoziției de pictură „APA – Interferențe culturale”, un eveniment care aduce în prim-plan relația profundă dintre om și apă.
Ştiri din Timiș
Adopția rămâne una dintre cele mai importante măsuri de protecție pentru copiii lipsiți de îngrijirea părinților biologici, oferindu-le șansa la o viață stabilă și la o dezvoltare armonioasă într-un mediu familial sigur. Însă, dincolo de cadrul legal, procesul implică o muncă complexă, în care rolul asistentului social este decisiv.
Ştiri din Timiș
Între 20 și 22 martie, Iulius Town Timișoara devine locul de întâlnire al pasionaților de construcții creative, găzduind expoziția Brickenburg In My Town - Zilele Fanilor LEGO®.