tion.ro Web analytics

Tinerii declarați norocoși de primărie în baza Legii 15/2003 și-ar putea primi terenurile abia anul viitor, prin primăvară. Primăria Timișoara a actualizat tabelul nominal rezultat în urma competiției de dosare, îl va trece prin CLT, dar trebuie să mai aștepte după Curtea de Conturi. Ar trebui să se întoarcă la primărie prin februarie, astfel că tinerii norocoși mai au de așteptat. Sunt patru nume noi eligibile, Sanda Greblă este pe ultimul loc, iar Cătălin Iapă are și el șanse mari să primească teren. Vedeți ultima listă, cu nume noi pe ea!
Miracol la primărie! Funcționarii publici din instituția de pe C.D. Loga au reușit să pregătească lista finală nominală a tinerilor care primesc terenuri gratuite în baza Legii 15/2003. Pe ea se regăsesc câțiva angajați în primărie, dar și tânăra Sanda Greblă, apropiată a primarului Robu. Consilierul personal al acestuia, Cătălin Iapă, e primul după linie, dar încă are șanse mari să primească o parcelă.
128 de tineri din Timișoara stau de doi ani cu 10.000 de euro blocați în conturi și așteaptă ca funcționarii din primărie să finalizeze competiția de dosare lansată în baza Legii 15/2003 privind sprijinul acordat tinerilor pentru construirea unei locuințe proprietate personală. Acum, comisia specială din primărie cere părerile primăriilor din Alianța Vestului, dar vrea și lămuriri de la Parlamentul României. Consilierii locali validează din nou lista terenurilor, de data aceasta pentru anul 2019.
În Timișoara și împrejurimi, terenurile, la fel ca imobilele, au înregistrat o creștere a prețurilor. Motivul: cererea ridicată. Sunt căutate terenuri pentru locuințe individuale pentru utilizatorii finali, terenuri pentru imobile rezidențiale duplex sau triplex sau case înșiruite pentru mici întreprinzători, terenuri de bloc și totodată terenuri pentru ansambluri rezidențiale și industriale, potrivit unei analize realizate de către compania de consultanță imobiliară Eugene Estate.
În Timișoara și împrejurimi, terenurile, la fel ca imobilele, au înregistrat o creștere a prețurilor. Motivul: cererea ridicată. Sunt căutate terenuri pentru locuințe individuale pentru utilizatorii finali, terenuri pentru imobile rezidențiale duplex sau triplex sau case înșiruite pentru mici întreprinzători, terenuri de bloc și totodată terenuri pentru ansambluri rezidențiale și industriale, potrivit unei analize realizate de către compania de consultanță imobiliară Eugene Estate.

Eveniment

VIDEO. Doi tâlhari care au atacat un om pe stradă în Timișoara și i-au furat portofelul, prinși de polițiști
Doi bărbați, de 38 și 48 de ani, au fost prinși de polițiști și, în primă fază reținuți 24 de ore, după ce la începutul acestei săptămâni au bătut un om în plină stradă, furându-i portofelul în care acesta avea banii și actele personale.

Ştiri din Timiș

Rățuștele se pregătesc de o nouă cursă pe Bega, chiar de Ziua Copilului
Cursa Rățuștelor pe Bega, cel mai cunoscut și îndrăgit proiect caritabil, se întoarce la Timișoara chiar de Ziua Internațională a Copilului.

Mapamond

Mai mulți munictori mexicani morți într-un accident rutier în SUA
Cel puţin opt muncitori mexicani au murit în coliziunea autobuzului în care se aflau cu o camionetă pe o şosea din Florida, scrie AGERPRES.

Ştiri din Timiș

De la primele calculatoare la realitatea virtuală. UPT așteaptă vizitatori la Noaptea Muzeelor 2024
Timișorenii pasionați de tehnologie sunt invitați sâmbătă la Experimentarium, pentru a petrece Noaptea Muzeelor într-un cadru inedit. Universitatea Politehnica Timișoara, alături de Departamentul ID/IFR și Educație digitală, Centrul Multimedia și împreună cu proiectul cultural Spotlight Heritage Timișoara au pregătit instalații unice și vor prezenta o istorie a tehnologiei, de la primul calculator funcțional la realitatea virtuală.

Ştiri din Timiș

Cei care vor să facă parte din comisia de bugetare participativă a PMT au mai mult timp la dispoziție
Primăria Timișoara a prelungit termenul pentru înscriere în comisia de buget participativ. Înscrierile ar fi trebuit închise luni, 13 mai, dar termenul a fost prelungit cu o săptămână.

Ştiri din Timiș

Alianța Dreapta Unită și-a prezentat o parte a candidaților pentru primăriile din Timiș
Miercuri, 15 mai, la sediul USR Timiș, Alianța Dreapta Unită, din care mai fac parte PMP și Forța Dreptei, a decis să prezinte câteva nume cu care dorește să câștige primării în județ. Astfel, alături de Dominic Fritz și Alin Nica, au fost prezenți și alți 12 candidați.

Eveniment

VIDEO. Scandal între liceeni în fața Domului din Piața Unirii
A fost mobilizare de forțe, miercuri, la prânz, în Piața Unirii din Timișoara. Două grupuri de elevi s-au luat la bătaie. UPDATE. Doi dintre tinerii implicați, duși la secție 1

Ştiri din Timiș

Elevii de gimnaziu își aleg viitorul. Târgul Liceelor a atras sute de participanți la Timișoara
Liceele din Timișoara dar și din exterior și-au prezentat miercuri, 15 mai, oferta educațională pentru elevii care vor finaliza ciclul gimnazial, anul acesta. De la clasicele profiluri teoretice: mate-info, filologie, științele naturii la profiluri tehnologice și din școlile duale, instituțiile de învățământ au oferit vizitatorilor de la standuri toate informațiile de care au avut nevoie pentru a-și face o idee despre specializarea pe care o vor studia din toamnă.

Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

Pentru detalii apasati aici