O asociație de locatari din Piața Victoriei s-a plâns la Primăria Timişoara că terasele sezoniere amplasate în zonă nu respectă orarul de funcţionare, iar zgomotul este extrem de deranjant. Primarul Timişoarei, Nicolae Robu, consideră plângerea ca fiind neîntemeiată, declaraţiile sale fiind confirmate de verificările poliţiştilor locali.
Conducerea Primăriei Timişoara vrea să prelungească orarul de funcţionare pentru terasele din Piaţa Victoriei şi Piaţa Traian. Dacă acum acestea pot fi deschise teoretic doar până la ora 23, pe viitor programul s-ar putea prelungi oficial până la miezul nopţii dacă aleşii locali vor fi de acord cu această propunere.
Pentru că vara şi-a intrat deplin în drepturi, iar terasele din zona centrală a Timişoarei sunt arhipline la ceas de seară, poliţiştii locali au luat la control societăţile care deţin astfel de construcţii sezoniere. Au fost verificate zeci de terase din Piaţa Unirii şi Piaţa Victoriei.
Poliţiştii locali au descoperit, în urma unor controale efectuate săptămâna trecută, mai multe terase care funcţionau fără autorizaţie în zona centrală şi Complexul Studenţesc din Timişoara. Societăţile comerciale depistate în neregulă au fost sancţionate.
Chiar dacă centrul istoric al oraşului Timişoara va intra în reabilitare printr-un proiect pe fonduri europene începând din acest an, anunţă reprezentanţii primăriei, vara aceasta vom avea încă terase în Piaţa Unirii şi Piaţa Victoriei. Aleşii au decis, marţi, ca toate amplasamentele să fie scoase la licitaţie.
Eveniment
Atenție! Imagini cu puternic impact emoțional! Două tinere au fost reținute de polițiștii din Timișoara, fiind acuzate de lovire sau alte violențe, tulburarea ordinii publice și furt. Acestea ar fi agresat o femeie de 35 de ani, în fața Hotelului Continental, pe fondul unui conflict mai vechi, și i-ar fi sustras telefonul mobil.
Utile
Departamentul de Trezorerie și Contabilitate Publică din cadrul Direcției Generale a Finanțelor Publice Timișoara a făcut public orarul pentru efectuarea principalelor operațiuni de încheiere a exercițiului bugetar al anului 2025 prin unitățile Trezoreriei Statului.
1
Ştiri din Timiș
Florica Chiriță este de patru ani președinte al Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș (CCIAT). Anterior, a fost 16 ani director general al instituției.
Ştiri din Timiș
Viceprimarul Timișoarei, Ruben Lațcău, lansează acuzații dure la adresa PNL și PSD, pe care le acuză că au blocat un proiect de hotărâre privind desființarea unei direcții din cadrul Primăriei și că l-au protejat pe șeful acesteia, Culiță Chiș, în ciuda rezultatelor slabe și a controverselor din ultimii ani. Totodată, viceprimarul Paula Romocean acuză PNL, PSD și AUR că au blocat reorganizarea administrației, nu în interesul orașului, ci pentru protejarea șefului Direcției PLMSTF, Culiță Chiș.
3
Ştiri din Timiș
În pragul sărbătorilor de iarnă, Corul Avocaților vă invită la un moment de emoție și solidaritate prin muzică. Concertul caritabil de colinde va avea loc sâmbătă, 20 decembrie, de la ora 18, în Sala Senatului a Universității Politehnica din Timișoara (Piața Victoriei nr. 2).
Ştiri din Timiș
Teatrul Național din Timișoara se pregătește să încheie anul 2025 cu două noi spectacole: „În calea celor vii”, dedicat vieții și operei lui Lucian Blaga, programat în 23 decembrie la Studio UȚU, și „Scriitoarea” de Ella Hickson, coproducție TNTm – TAM Sfântu Gheorghe, a cărei premieră timișoreană va avea loc în 28 decembrie, la Atelierele Fabrica de decoruri.
Ştiri din Timiș
ADVERTORIAL. Compania PRONAT SRL, în parteneriat cu Universitatea de Ştiinţele Vieţii „Regele Mihai I“ din Timişoara, contribuie activ la co-crearea unor premixuri vegane bogate în proteine pentru controlul greutăţii, în cadrul proiectului european EIT Food RIS Consumer Engagement Labs (Proiect RIS-2325-19153-02). Prin acest proiect, România se alătură iniţiativei EIT Food - cea mai importantă platformă europeană dedicată inovării în domeniul alimentar – care îşi propune să implice direct consumatorii în procesul de dezvoltare a produselor, transformându-i din simpli utilizatori în co-creatori ai alimentelor viitorului.
Sănătate
Medicii Spitalului Județean Timișoara explică recuperarea medicală poate aduce îmbunătățiri semnificative chiar și în cazurile complexe de scleroză multiplă. Un pacient cu deficit funcțional sever și scleroză multiplă, care nu reușea să se ridice sau să se așeze singur în pat de aproximativ patru ani, a fost internat în Compartimentul de Recuperare Medicală I, din cadrul Secției Ortopedie și Traumatologie I.