Reprezentanţii Primăriei Timişoara au constatat că mai multe terase din zona centrală a oraşului s-au întins pe suprafeţe mai mari decât cele aprobate de primărie, pentru care trebuie plătită taxa de ocupare a domeniului public. „Probabil se dilată din cauza căldurii...", a concluzionat viceprimarul Traian Stoia, hotărât să-i pună pe patroni la plată pentru suprafeţele ocupate în plus.
Reprezentanţii Primăriei Timişoara le reamintesc proprietarilor de terase din zona centrală a oraşului că sunt obligaţi să facă aprovizionarea dimineaţa până în ora 8.00 potrivit unei hotărâri de consiliu local din 2011. Cei care nu respectă acest program riscă amenzi de până la 1.500 de lei.
Autorităţile timişorene au iniţiat deja discuţii cu agenţii economici interesaţi de deschiderea de terase în parcuri. Patronii au în vizor în special Parcul Botanic şi Parcul Rozelor din centrul Timişoarei, din spusele viceprimarului Traian Stoia. Comercianţii ar fi însă puţin reticenţi la idee, având în vedere că trebuie să investească în amenajări, mai spune edilul, care se gândeşte chiar la asigurarea unor facilităţi pentru aceştia...
Primăria Timişoara lansează un concurs pentru alegerea celor mai frumoase două terase din zona centrală a oraşului, din Piaţa Unirii şi Piaţa Victoriei. De selecţie se va ocupa o comisie formată din reprezentanţi ai municipalităţii, iar proprietarii de terase care vor fi desemnaţi câştigători vor fi recompensaţi... cu o diplomă, din spusele primarului.
Fie că unora le place sau nu, în mai multe parcuri din Timişoara vor „răsări” terase. Reprezentanţii primăriei lucrează intens la acest proiect. Viceprimarul Traian Stoia a prezentat vineri primele zece amplasamente care în opinia sa se pretează pentru amenajarea de terase, în diferite parcuri din zona centrală a oraşului şi de pe malul canalului Bega. Vor fi scoase la licitaţie în funcţie de cererile care vor exista. Parcul Rozelor şi Parcul Botanic nu se numără deocamdată printre acestea, dar autorităţile iau în calcul realizarea de terase şi acolo.
Ştiri din Timiș
De Ziua Mobilității, centrul Timișoarei a fost închis traficului și transformat într-un spațiu pentru evenimente sportive și culturale. „Străzi pentru comunitate” aduce cafenele improvizate, terenuri de sport și spectacole în „tringhiul” C.D. Loga – 20 Decembrie 1989 – Regele Ferdinand și pe Podul Mihai Viteazu.
Ştiri din Timiș
Direcția Fiscală a Municipiului Timișoara (DFMT) a scos la licitație serviciul de încasare a impozitelor și taxelor locale prin intermediul unor terți, pentru următorii patru ani. Contractul ar putea ajunge la aproximativ 9,4 milioane de lei cu TVA,.
Azi în Timișoara
Sâmbătă puteți merge la evenimentul „Străzi pentru comunitate”, la un târg sau la spectacole.
Eveniment
O conductă de gaz s-a fisurat, vineri seară, pe strada Nicolae Bălcescu din Sânnicolau Mare, iar scurgerile au determinat evacuarea locuitorilor pe o rază de aproximativ 500 de metri. UPDATE. Locuitorii s-au întors în case
România
Criza politică din România începe să pună presiune și pe ratingul de țară. Fitch avertizează că România ar putea ajunge în categoria „junk” dacă nu va avea în curând un guvern funcțional și un plan credibil pentru reducerea deficitului bugetar.
7