Poliţia Locală Timişoara are oameni pricepuţi, cel puțin la trageri cu pistolul, la tenis de masă şi şah. Agenţii timişoreni au reuşit să ocupe primele poziţii la o competiţie organizată recent de Federația Națională a Polițiștilor Locali, la care au participat colegi de-ai lor din judeţele din vestul şi sud-vestul ţării.
ARAD. Sala de tenis de masă din cadrul Complexului „E. Prokopecz” a fost, luni, gazda fazei judeţene a Olimpiadei Naționale a Sportului Școlar (ONSȘ), la care au participat un număr de 67 elevi din municipiu şi județ.
Jucătoarea română de tenis, Simona Halep a reuşit o performanţă de mult râvnită de sportivii români. Aceasta a reuşit să se califice în sferturile Australian Open, după ce a învins-o pe sârboaica Jelena Jankovic.
UPDATE: Marius Copil s-a calificat în turul secund al turneului ATP de la Brisbane, după un meci maraton de două ore şi 55 de minute, cu japonezul Sugita, scor 7-6(5), 6-7(2), 7-6(7). Arădeanul a salvat două mingi de meci, în tie-break-ul decisiv, la 5-6 şi 7-8, iar în turul secund va juca cu favoritul 3, francezul Simon. În urma celor 4 succese din Australia (3 în calificări şi una pe tabloul principal), Copil şi-a asigurat 7.880 de dolari şi 32 de puncte ATP. BRISBANE. Marius Copil a trecut şi ultimul hop de pe tabloul de calificări din cadrul turneului ATP de la Brisbane, dotat cu premii de 452.670 de dolari, depăşindu-l pe americanul născut la Kiev, Alex Kuznetsov, scor 6-4, 6-1, după doar 55 de minute de joc.
Asa cum poate deja stii, din 2013, Life Care sustine numeroase activitati sportive, venind in completarea promovarii unui stil de viata BIO prin nutritie si obiceiurile de ingrijire personala. Stim ca sportul joaca un rol esential pentru sanatatea noastra fizica si psihica si de aceea am ales sa incurajam incepand cu acest an competitii de tenis de camp, ciclism, baschet sau fotbal. Si pentru ca in perioada 25-28 iulie, Timisoara va gazdui Cupa Life Care, in cadrul circuitului pentru amatori Tenis Partener, te invitam sa te inscrii.

Eveniment

Bărbat găsit mort în Cimitirul Eroilor. S-ar fi sinucis
Un bărbat de 62 de ani a fost găsit mort, marți seară, în Cimitirul Eroilor din Timișoara. Polițiștii iau în calcul varianta sinuciderii, acesta prezentând răni la gât și torace.

Ştiri din Timiș

VIDEO. „Ne apucăm imediat de treabă”. Noul premier Luca Niculescu și miniștrii săi au depus jurământul
Luca Niculescu a depus jurământul și a preluat oficial funcția de prim-ministru al României, alături de cei 18 miniștri ai noului Cabinet, după ce Guvernul a primit marți votul de învestitură al Parlamentului, cu 280 de voturi „pentru”. 2

Capitală Culturală

Femicidul, transformat în teatru la Timișoara. O tânără actriță aduce pe scenă o crimă care a marcat comunitatea
O tânără actriță din Timișoara transformă tema femicidului într-un spectacol de teatru documentar, construit pe baza unor cazuri reale, mărturii și cercetări despre violența de gen. „DERIVAT FEMININ: Documentarea unei traume colective” va avea premiera joi, 23 octombrie, de la ora 19, la UPT Campus Creativ. Intrarea este liberă.

Ştiri din Timiș

„Sperăm ca în 2-3 ani să avem un nou drum pe care să ieșim din Timișoara”. Parteneriat între primărie și CNAIR
Radiala Vest, proiectul care ar urma să lege Timișoara de Centura de Vest și, mai departe, de autostradă, face noi pași înainte. Consiliul Local a aprobat marți parteneriatul cu CNAIR, iar săptămâna viitoare ar urma să fie supusă aprobării procedura de expropriere a terenurilor necesare proiectului. 4

Ştiri din Timiș

FOTO. Delegație internațională, cu reprezentanți ai Băncii Mondiale și SUA, pentru noul Spital Municipal din Timișoara
Primăria Timișoara încearcă să pregătească terenul pentru următoarea etapă a proiectului noului Spital Municipal, care ar urma să fie construit prin parteneriat public-privat. Municipalitatea a discutat cu reprezentanți ai Ministerului Finanțelor, Băncii Mondiale și Departamentului de Comerț al SUA despre modificări și clarificări legislative necesare pentru atragerea investitorilor. 2

România

Guvernul Niculescu a primit votul de încredere al parlamentului. Criza guvernamentală se încheie
Guvernul condus de Luca Niculescu a fost învestit de Parlament cu 280 de voturi „pentru” și 58 „împotrivă”, depășind pragul de 233 de voturi necesar pentru învestire. Noul Executiv beneficiază de susținerea PSD, PNL și UDMR, ultimele două formațiuni semnând un acord de susținere fără a intra la guvernare. 8

Ştiri din Timiș

REGINA MARIA inaugurează prima clinică de recuperare medicală Kinetic din Timișoara, în urma unei investiții de 1,3 milioane de euro
Noua clinică din Iulius Mall este cea de-a șaptea clinică Kinetic din România și se întinde pe o suprafață de 700 mp. Adulții și copiii au acces la servicii integrate de recuperare medicală, de la kinetoterapie și fizioterapie și până la recuperarea afecțiunilor coloanei vertebrale și evaluări de biomecanică.

Ştiri din Timiș

Peste 5 milioane de euro pentru noul sediu al Primăriei Giroc. Unde va fi construită clădirea
Comuna Giroc face un nou pas spre realizarea unui sediu administrativ modern. Proiectul privind consolidarea seismică și creșterea eficienței energetice a viitoarei clădiri a primăriei a fost inclus pe lista investițiilor finanțate prin Programul național de consolidare a clădirilor cu risc seismic. Valoarea finanțării depășește 27 de milioane de lei, deci peste 5 milioane de euro. 4