tion.ro Web analytics

Merlin îi invită pe copii, părinţi şi bunici la o întâlnire cu Burattino. Stagiunea Teatrului de Păpuşi din Timişoara se va deschide cu o premieră ân Piaţa Victoriei. Copiii vor fi plimbaţi cu căruţele, vor dansa cu păpuşarii şi vor fi răsfăţaţi cu pâine şi vată de zahăr verde.
Cele șase spaţii de la Bastion rămase fără chiriaşi în ciuda numeroaselor licitaţii derulate de Consiliul Judeţean Timiş ar putea găzdui instituţii de cultură. Printre ele, Teatrul de Păpuşi Merlin.
Spectacolul Teatrului German de Stat din Timişoara cu piesa „Mountainbikerii” de Volker Schmidt, în regia lui Radu-Alexandru Nica, a fost inclus în selecţia oficială a Festivalului Naţional de Teatru, care va avea loc în perioada 28 octombrie – 6 noiembrie 2011 la Bucureşti. Piesa a fost montată în premieră pe ţară la Teatrul German din Timişoara, la începutul acestui an.

Cu turtă dulce, tort cu frişcă, baloane, spiriduşi şi personaje de poveste a început oficial, joi, 23 iunie 2011, mandatul regizoarei Eva Labadi la direcţia Teatrului Merlin din Timişoara. După ce şi-a prezentat succint planurile, noua directoare a dansat, pe scenă, laolaltă cu actorii trupei de păpuşari îmbrăcaţi în costume din spectacolele teatrului.

România

A cincea amânare pentru reforma pensiilor magistraților. România riscă să piardă milioane de euro
Curtea Constituțională a României a amânat din nou, pentru 18 februarie, sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție referitoare la noul proiect al Guvernului Bolojan privind reforma pensiilor magistraților, scrie AGERPRES.

Ştiri din Timiș

Patru oferte pentru construirea, după ani buni, a creșei din zona Lipovei
Primăria Timișoara încearcă pentru a treia oară să construiască o creșă pe strada Ion Ionescu de la Brad, în Calea Lipovei. După un contract reziliat și o licitație anulată, patru firme s-au înscris la noua procedură lansată la final de 2025, pentru o investiția de 1,5 milioane de euro.

Sănătate

Program național, în premieră la Spitalul CFR Timișoara. Unitatea devine centru pentru pacienții cu HPN
Spitalul CFR Timișoara anunță o premieră importantă în domeniul bolilor rare, prin includerea în Programul Național de Tratament pentru Boli Rare, dedicat pacienților diagnosticați cu Hemoglobinurie paroxistică nocturnă (HPN). Din această lună, unitatea sanitară devine centru de depistare pentru această afecțiune gravă, dar adesea subdiagnosticată.

Eveniment

Șofer prins pe pietonală, în centrul Timișoarei, cu permis fals
Un control de rutină al polițiștilor locali s-a transformat într-un dosar penal, după ce un bărbat a fost depistat conducând pe o zonă destinată exclusiv pietonilor, având asupra sa un permis de conducere fals. 2

Ştiri din Timiș

Dezbatere la Timișoara despre reforma sistemului de sănătate în favoarea pacientului și efectele inteligenței artificiale
Asociația Femeilor Antreprenor din România (AFAR), în parteneriat cu Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, organizează vineri, 13 februarie 2026, începând cu ora 11.00, o conferință dedicată acestei teme.

Utile

Lucrări ale SDM în Timișoara, astăzi, 11 februarie
Miercuri, 11 februarie, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații rutiere.

Eveniment

Accident la Beregsău Mare: trei persoane transportate la spital
Trei persoane au ajuns la spital după ce două mașini s-au ciocnit, într-un accident în Timiș, în care au fost implicate patru persoane.

Azi în Timișoara

Ce facem astăzi, 11 februarie 2026, în Timișoara?
Miercuri, 11 februarie, puteți participa la un artist talk, să mergeți la film, la teatru sau să vizitați expoziții diverse în oraș.

Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

Pentru detalii apasati aici