Dacă prima zi a festivalului, 5 mai, a debutat cu spectacolul „10”, un spectacol al Teatrului Național „Radu Stanca” din Sibiu în Sala Mare a Teatrului Național Timișoara și cu un mega concert Subcarpați în Parcul Civic, cea de-a doua zi, duminică 6 mai, a oferit publicului prilejul să se bucure de un spectacol fenomenal open air, „Wanted”, pe platoul din fața Teatrului Național și un show muzical despre „familia la români” – „Familia fără zahăr”, în Sala 2!
Tema festivalului în acest an este „Involuție – Evoluție – Revoluție”. În perioada 5 - 13 mai va avea loc cea de a XXIII-a întâlnire cu cel mai important festival de dramaturgie și teatru românesc. Teatrul Național din Timișoara a pregătit pentru public o nouă ediție a consacratului Festival European al Spectacolului – Festivalul Dramaturgiei Românești, cu sprijinul Primăriei și al Consiliului Local al Municipiului Timișoara.
Ştiri din Timiș
Pe 20 decembrie 1989, Timișoara devenea primul oraș liber de comunism din România. La 36 de ani de atunci, momentul a fost comemorat în Piața Victoriei, la ora 12, prin sunet de sirenă, în memoria celor care au avut curajul să iasă în stradă pentru libertate, în ciuda represiunii violente a regimului.
Turism
Unde mergem la drumeție? Opt trasee spectaculoase din Banatul Montan, ideale pentru această perioadă
Dacă vrei să te bucuri de natură și aer curat în această perioadă, comunitatea Banatul Montan prezintă numeroase trasee de drumeție, potrivite pentru toate nivelurile de dificultate.
Capitală Culturală
Asociația Turism Alternativ, prin proiectul Timișoara Free Tours, invită timișorenii la un tur pietonal special de iarnă, intitulat „Obiceiuri de iarnă din Banat”, programat duminică, 21 decembrie, între orele 17 și 19. Punctul de întâlnire este Bastionul Theresia, iar participarea este gratuită, fără a fi necesară o rezervare prealabilă.
Horoscop
Luna Nouă în Săgetător din 20 decembrie deschide un ciclu puternic de transformare, în care căutarea sensului, a direcției și a adevărului devin tema centrală. Săgetătorul este semnul explorării și al expansiunii, iar această Lună Nouă ne invită să depășim limitele vechilor concepții, să ne lărgim orizonturile mentale. Însă harta momentului nu este una simplă, conține aspecte importante.
Eveniment
Un accident rutier a avut loc astăzi de dimineață pe Drumul Boilor din Timișoara.
Eveniment
O persoană a fost scoasă din râul Bega, azi-noapte, după ce autoritățile au fost alertate prin 112 că aceasta ar fi căzut în apă, în zona podului de pe strada Dragalina. UPDATE. Bărbatul a murit
Eveniment
Sărbătorile de iarnă se apropie, iar autoritățile din județul Timiș au transmis, la solicitarea Tion, o serie de recomandări pentru ca timișenii să fie în siguranță, atât acasă, cât și în trafic sau în spațiile publice aglomerate.