âteva zeci de taximetrişti au înmânat un memoriu primarului Sorin Apostu, nemulţumiţi de faptul că nu se eliberează autorizaţii de taxi, iar şoferii primesc amenzi usturătoare din această cauză.
ARAD - Poliţiştii Serviciului Poliţiei Rutiere Arad au organizat o acţiune pentru a-i prinde pe cei care practică ilegal taximetria, dar şi pentru verificarea folosirii, respectiv legalităţii aparatelor de taxat ale taximetriştilor din municipiul Arad.
Taximetriştii timişoreni sunt în continuare
nemulţumiţi de regulamentul propus de
primărie privind serviciul de taxi: nu acceptă
să fie obligaţi să-şi vopsească
integral maşinile în galben şi nici nu sunt
de acord ca la două sancţiuni
contravenţionale în decurs de şase luni
să nu li se mai prelungească autorizaţiile.
Timişoara - Poliţiştii comunitari
îi verifică la sânge pe taximetrişti.
Vor să vadă dacă îşi
desfăşoară activitatea în mod
autorizat, dacă respectă prevederile legale
referitoare la staţionare şi păstrarea
curăţeniei.
Reprezentantii firmelor de taxi din Oradea au fost invitati dimineata la o discutie cu oamenii legii la sediul Serviciului de Politie Rutiera (SPR) Bihor. Semnalele date de cetateni si mass-media despre modul în care se comporta taximetristii au fost luate in seama.
Pentru prima dată, comunitatea din Timișoara este invitată să descopere farmecul uneia dintre cele mai importante sărbători din Sri Lanka. Anul Nou singalez va fi celebrat în luna aprilie printr-un eveniment dedicat tradițiilor, gastronomiei și spiritului comunitar.
Legendarul actor de la Hollywood Chuck Norris a murit la vârsta de 86 de ani. Cauza decesului nu a fost făcută publică. Cu doar o zi înainte, acesta fusese internat în spital în urma unei urgențe medicale.
Alfred Simonis, președintele Consiliului Județean Timiș, a anunțat începerea lucrărilor preliminare pentru realizarea unui pasaj în zona intersecției Centurii de Sud a Timișoarei cu Drumul Boilor. Este vorba despre un proiect anunțat și pregătit încă din anul trecut, care a ajuns acum în etapa de pregătire, odată cu începerea forajelor geotehnice.
Orașul de pe Bega se pregătește să își întâmpine vizitatorii într-unul dintre cele mai spectaculoase momente ale anului. Visit Timișoara lansează a doua ediție a campaniei „Timișoara înflorită Timișoara in Bloom”, o invitație adresată turiștilor din România, Serbia și Ungaria de a descoperi orașul în plin sezon al înfloririlor.
810.000 de euro este prejudiciul unui furt de proporții descoperit în Carani, comuna Orțișoara, județul Timiș, unde zeci de tone de conductor de cupru au dispărut din curtea unei firme.
Recomandarea de film din această săptămână este „Proiectul Hail Mary”, o ecranizare SF în care îl vedem pe Ryan Gosling în rolul unui astronaut care se trezește singur în spațiu, fără memorie, și descoperă că de el depinde soarta întregii omeniri.
Timișoara își întărește rolul de hub cultural regional prin deschiderea celui mai nou centru de artă imersivă din sud-estul Europei: MINA – Museum of Immersive New Art, care revine în Iulius Town cu un spațiu permanent, după ce a funcționat anterior sub forma conceptului temporar MINA Pop-Up.
Direcția Regională de Drumuri și Poduri (DRDP) Timișoara anunță începerea unor lucrări importante de infrastructură rutieră în județul Timiș. Începând cu 23 martie, va demara consolidarea unui tronson din drumul național DN 59B, între localitățile Cruceni și Livezile.
1