Capitala Banatului are cele mai mici taxe și impozite locale din țară, dacă este să facem o comparație cu alte orașe din țară de rangul Timișoarei. Și în 2018 va fi la fel, anunță primarul Nicolae Robu, care a cerut să fie analizată valoarea taxelor și impozitelor din Timișoara, Oradea, Brașov, Constanța, Cluj-Napoca, Iași, Arad și București.
Parlamentul European a adoptat, marți, noul pachet telecom, ce prevede interzicerea taxelor suplimentare pentru roaming la utilizarea telefoanelor mobile în alte state din Uniunea Europeană. Această măsură va intra în vigoare din iunie 2017. De asemenea, au fost votate și noi reguli privind dreptul la accesul la internet.
Aleşii locali ai Timişoarei au aprobat, vineri, impozitele şi taxele locale pentru anul 2016. De anul viitor, proprietarii de clădiri monumente istorice nu vor mai beneficia de scutire la plata impozitului. Această scutire era prevăzută până acum prin lege, acum rămâne la latitudinea consiliului local dacă se mai acordă sau nu – iar aleşii timişoreni au spus NU, pentru că mulţi astfel de proprietari şi-au lăsat casele în paragină. Cine locuieşte într-un imobil monument istoric neîngrijit va fi taxat ca atare!
Eveniment
O tânără de 25 de ani a fost rănită la braț în timp ce lucra la o presă din cadrul firmei Continental din Timișoara. Ea a fost transportată de urgență la spital. Poliția a deschis un dosar penal.
Ştiri din Timiș
ADVERTORIAL. De fiecare dată când intrăm într-un magazin și alegem un produs, rareori ne gândim la drumul pe care acesta l-a parcurs până acolo. Vedem o sticlă de detergent, o pereche de șosete, o jucărie sau un set de pahare și le percepem ca fiind parte dintr-un peisaj firesc. În realitate, fiecare dintre aceste obiecte a trecut printr-o decizie importantă luată într-un moment-cheie: achiziția en-gros. Comerțul engros este acel spațiu invizibil în care se nasc rafturile pline și unde emoția antreprenorială se împletește cu pragmatismul.
Eveniment
Un autoturism a fost cuprins de flăcări, cel mai probabil din cauza unui scurtcircuit electric, marți dimineață, în Remetea Mare. Intervenția rapidă a pompierilor a prevenit producerea unor pagube mai mari.
Ştiri din Timiș
Primăria Timișoara lansează „Timi”, un asistent digital cu inteligență artificială integrat în Contul Unic, care ajută cetățenii să găsească rapid informații, să facă programări și să trimită sesizări. Chatbotul funcționează 24/7, în orice limbă, folosind doar datele oficiale ale primăriei.
1
Ştiri din Timiș
Cel de-al treilea pacient rănit în gravul accident rutier în care au fost implicați suporteri greci, produs pe un drum național din județul Timiș, a fost transferat miercuri din Timișoara. Tânărul în vârstă de 20 de ani a fost preluat de un avion medical și transportat în Grecia.
Ştiri din Timiș
Șoferii și pasagerii din vestul țării pot avea costuri mari la telefon, fără să treacă granița: în apropierea frontierei cu Serbia, telefoanele se pot conecta automat la rețele sârbești, fenomen cunoscut ca „roaming involuntar”. DRDP Timișoara montează panouri de avertizare pe DN-urile din zonă.
Lugoj
Publicul lugojean este invitat marți, 24 februarie, de la ora 18, la un eveniment cultural dedicat tradițiilor românești și sărbătorii Dragobetelui.
Ştiri din Timiș
Ministrul Muncii, Florin Manole, transmite că PSD propune, prin pachetul de solidaritate, eliminarea reţinerii contribuţiei la sănătate (CASS) din indemnizaţia de creştere a copilului pentru mame, veterani de război şi beneficiarii de venit minim de incluziune.
2