Măsurile de ieşire din criză vor începe să fie resimţite de la 1 iulie. Reduceri salariale, creşterea preţurilor ca urmare a majorării TVA, taxe şi impozite mai mari, disponibilizări în sectorul bugetar, toate vor afecta în mod direct buzunarele românilor.
Verificări la patronii timişeni. În primele cinci luni ale anului în curs, inspectorii fiscali din cadrul Direcţiei de Finanţe Timiş au efectuat verificări la 530 persoane juridice.
Nu uitaţi, săptămâna aceasta, mai precis joi, primăria ne invită să dezbatem taxele şi impozitele în Timişoara pe anul 2011! În discuţie va fi şi taxa de habitat pe care municipalitatea vrea să o instituie de anul viitor, pentru reabilitarea faţadelor clădirilor monumente istorice.
Executivul Primăriei Timişoara repune pe tapet taxa de habitat, care a fost respinsă anul trecut, prin vot, în consiliul local. Se doreşte introducerea acestei taxe suplimentare începând din 2011, din banii strânşi urmând să fie reabilitate faţadele clădirilor monumente istorice din oraşul Timişoara.
Din cauza crizei financiare, tot mai mulţi patroni ai unor firme din Timiş preferă să se sustragă de la plata impozitelor. Numărul în creştere a tentativelor de evaziune financiară i-a determinat pe ofiţerii din cadrul Serviciului de Investigare a Fraudelor Timiş, împreună cu comisari din cadrul Gărzii Financiare Timiş să demareze verificări a firmelor din judeţul Timiş.
Azi în Timișoara
Luni puteți merge la un spectacol sau la expoziții.
Eveniment
O fată de 16 ani a fost rănită în urma unui accident rutier produs duminică seara, pe Calea Torontalului din Timișoara. În accident au fost implicate două autoturisme, iar polițiștii au deschis un dosar penal.
Ştiri din Timiș
O nouă acțiune de plantare va avea loc sâmbătă, 28 martie, la Dudeștii Noi, în județul Timiș, în intervalul orar 10:00-15:00. Organizatorii îi invită pe toți cei interesați să participe, menționând că înscrierea prealabilă pe site este necesară pentru a primi toate detaliile privind locația și desfășurarea activității.
Eveniment
Un tânăr de 29 de ani a ajuns la spital după ce mașina în care se afla s-a răsturnat pe DJ 691, între localitățile Alioș și Mașloc. Accidentul a avut loc duminică dimineață, în jurul orei 10:20.
Cinema
Cinema Victoria din Timișoara vă invită în 4 și 5 aprilie la o serie specială de proiecții reunite sub numele „Ciné-appétit”, dedicată gastronomiei franceze.
Ştiri din Timiș
Performanță remarcabilă pentru elevii Colegiului Național Bănățean din Timișoara, care au reușit să obțină locul I la etapa zonală a Olimpiadei Naționale a Sportului Școlar - handbal (gimnaziu), calificându-se astfel la faza națională a competiției.
Sănătate
Pacienții care se adresează Compartimentului de Explorări Funcționale din cadrul Ambulatoriului Integrat al Spitalului CFR Timișoara au acces la o gamă variată de investigații neinvazive, menite să ofere o imagine clară asupra stării generale de sănătate.
Turism
Insula Eternei Primăveri se pregătește din nou pentru unul dintre cele mai spectaculoase evenimente ale anului – Festivalul Florilor din Madeira, o sărbătoare care transformă capitala Funchal într-un adevărat paradis floral. Ediția de anul acesta va avea loc între 30 aprilie și 24 mai, aducând o noutate importantă. Astfel, pentru prima dată în istoria festivalului, parada alegorică principală va fi organizată în două duminici diferite.