Ministrul delegat pentru IMM-uri, Mediu de Afaceri şi Turism, Maria Grapini, linisteşte populaţia şi spune că nu vor apărea noi taxe ori impozite din 2014, ci se lărgeşte baza de impozitare. Adică vor plăti şi cei care nu plăteau până în momentul de faţă.
Aşa cum anunţa în urmă cu o săptămână la Timişoara, în discuţia purtată cu oamenii de afaceri locali, Maria Grapini a reuşt modificarea legislaţiei în domeniul ajutoarelor de minimis. Astfel, la acordarea acestuia a fost stabilit un punctaj clar.
Guvernul Ponta are de acoperit o gaură mare în bugetul de stat pe anul 2014. Şi pentru a nu mări taxele, are de gând să elimine excepţiile de la taxare, prezente în actualul Cod fiscal. Aşadar, cine a fost scutit de impozite până acum, va contribui de anul viitor la bugetul naţional.
Premierul Victor Ponta analizează posibilitatea de a introduce o nouă taxă pe prețul benzinei și al motorinei, pentru a suplimenta fondurile necesare contrucției infrastructurii rutiere.
Primul ministru, Victor Ponta, şi ministrul Finanţelor, Daniel Chiţoiu, joacă ping-pong cu impozitul pe clădiri şi terenuri. Dacă premierul susţine că pe proprietari îi aşteaptă majorări ale taxelor din 2014, Chiţoiu susţine că impozitele nu cresc.
Mapamond
Ungaria va face publice, începând de miercuri, 4 noiembrie, numele a zeci de mii de persoane care au colaborat cu serviciile secrete în perioada comunistă. Documentele, păstrate timp de decenii în arhive și accesibile până acum doar în anumite condiții, vor putea fi consultate printr-o bază de date online. Măsura face parte dintr-un demers al noului guvern de la Budapesta de a clarifica trecutul țării și de a recâștiga încrederea publicului, relatează The Guardian.
1
Mapamond
Un avion privat de tip Learjet 60 s-a prăbușit duminică într-o zonă rezidențială din comitatul Palm Beach, Florida, provocând moartea celor nouă persoane aflate la bord. Aeronava se deplasa din Texas spre Bahamas, iar înainte de impact echipajul a transmis mai multe mesaje de urgență, semnalând o coborâre rapidă și pierderea controlului. Aproximativ 600 de persoane au fost evacuate din zona accidentului. Autoritățile americane au deschis o anchetă pentru stabilirea cauzelor tragediei.
Ştiri din Timiș
Primăria Timișoara pregătește un program de întreținere și restaurare a 97 de monumente, statui, busturi și lucrări de artă din spațiul public. Printre obiectivele vizate se numără Lupa Capitolina, monumentul Sfânta Maria și Sfântul Ioan de Nepomuk și monumentele Revoluției.
Ştiri din Timiș
Unele vacante inseamna cateva zile de relaxare. Altele raman cu noi o viata intreaga. In perioada 2–6 noiembrie, Ultramarin transforma Black Friday intr-o invitatie de a face planuri mai indraznete pentru anii care vin: expeditii la capatul lumii, circuite spectaculoase, croaziere, sejururi si vacante Early Booking pentru vara 2027.
Eveniment
Trei percheziții au avut loc luni, în județul Timiș, într-un dosar care vizează funcționarea ilegală a unor aparate de jocuri de noroc. Anchetatorii spun că prejudiciul se ridică la aproape 3 milioane de lei.
2
Ştiri din Timiș
În prezența a numeroși invitați, Radu-Adrian Pau a depus, luni dimineață, jurământul la preluarea mandatului de prefect al județului Timiș.
1
Mapamond
Iliana Iotova a câștigat detașat turul al doilea al alegerilor prezidențiale din Bulgaria, cu aproape 58% din voturi. Scrutinul a fost însă marcat de o participare redusă.
2
Ştiri din Timiș
Elevii și preșcolarii din Timiș revin luni, 2 noiembrie, la cursuri, după vacanța de toamnă care a durat o săptămână. Odată cu încheierea pauzei, începe al doilea modul al anului școlar 2026-2027, care se va desfășura până marți, 22 decembrie. Următoarea vacanță este cea de iarnă, programată în perioada 23 decembrie 2026 - 10 ianuarie 2027.