Multe străzi din Timișoara au ajuns să arate ca după război și din cauza mașinilor de mare tonaj care le traversează zilnic, drept pentru care de câțiva ani încoace a fost instaurată taxa de tranzit, pe care o plătesc șoferii de tiruri care trec prin oraș. Polițiștii locali susțin că stau cu ochii pe ei și îi sancționează fără milă.
Poliţiştii locali au făcut din nou verificări, în această săptămână, pentru a vedea dacă şoferii de autotrenuri care traversează Timişoara au achitat sau nu taxa de tranzit. Noua taxă, în valoare de 200 de lei, a fost introdusă de la începutul acestui an, pentru cei cu autovehicule de transport marfă peste 7,5 tone care tranzitează municipiul când ar putea să nu treacă prin oraş pentru a ajunge la destinaţie, folosind tronsonul de şosea de centură existent.
Direcția Fiscală a Municipiului Timișoara va relua încasarea impozitelor și a taxelor locale de lunea viitoare, din data de 13 ianuarie. Din 2014 au intrat în vigoare și două taxe noi la Timișoara: taxa de tranzit, pentru autovehiculele de transport marfă peste 7,5 tone, mai exact pentru transportatorii care tranzitează orașul în loc să folosească tronsonul de șosea de centură existent, și așa-numita taxă de poluare, pe care vor fi obligate să o plătească societățile care desfășoară activități cu impact asupra mediului.
Din 2014, la Timişoara se introduce din nou taxa de tranzit pentru autovehiculele de peste 7,5 tone, dar într-o formă diferită de cea pe care a încercat să o pună în aplicare fosta administraţie şi care a fost îndelung contestată. Primarul Nicolae Robu spune că se lucrează la elaborarea metodologiei de punere în aplicare, care trebuie aprobată în consiliul local în perioada următoare. Şoferii vor putea plăti noua taxă de pe telefonul mobil, calculator sau tabletă, afirmă Robu.

Ştiri din Timiș

DGASPC Timiș clarifică regulile pentru contestațiile privind încadrarea în grad de handicap. Cine le poate depune și ce riscuri există
Persoanele care contestă certificatul de încadrare în grad de handicap trebuie să respecte noi reguli privind depunerea și transmiterea contestațiilor, după publicarea în Monitorul Oficial a noului regulament de organizare și funcționare a Comisiei superioare de evaluare a persoanelor adulte cu handicap. DGASPC Timiș a transmis precizări privind documentele necesare și persoanele care pot depune o contestație.

Ştiri din Timiș

Mii de amenzi pentru scandal, alcool și mizerie în Timișoara. Valoarea totală, peste 800.000 de lei
Peste 4.000 de amenzi, în valoare de 805.000 de lei, au fost date de Poliția Locală Timișoara de la începutul anului. Cele mai multe sancțiuni au vizat scandalurile, consumul de alcool în spații publice și tulburarea liniștii.

România

Pe români îi așteaptă facturi mai mari la energia electrică din această toamnă
Energia electrică s-ar putea scumpi cu aproximativ 22% în toamna lui 2026, potrivit unei estimări a Asociației Energia Inteligentă (AEI).

Ştiri din Timiș

Activarea facturii electronice PPC echipează cu panouri fotovoltaice o școală din județul Timiș
Trecerea la factura electronică este, pentru majoritatea clienților, un gest practic, administrativ; aleg să o primească pe e-mail sau SMS, în locul variantei pe hârtie.

Ştiri din Timiș

Serile lungi de toamnă: 5 podcasturi și audiobook-uri care merită ascultate
Odată cu venirea toamnei, petrecem mai mult timp în casă. Serile sunt mai lungi, vremea te îndeamnă să stai la căldură, iar după o zi aglomerată nu ai întotdeauna chef de un film sau de o carte citită în fața unui ecran. În schimb, ceva bun de ascultat poate transforma momentele obișnuite într-o experiență mai plăcută, fie că gătești, faci ordine sau te relaxezi pe canapea cu o cană de ceai.

Ştiri din Timiș

Welcome Pack-uri, reduceri și surprize pentru studenți, la Iulius Town Timișoara
Anul universitar a început, iar Iulius Town a pregătit cele mai cool Welcome Pack-uri, dar și o serie de reduceri speciale, pe baza carnetului de student sau a legitimației de cămin.

Ştiri din Timiș

Spectacol pe patru roți în Piața Unirii. Aproape 150 de mașini de colecție vin la Timișoara
Piața Unirii se transformă, în 17 octombrie, într-un veritabil muzeu auto în aer liber. Aproape 150 de mașini de colecție vor putea fi admirate de timișoreni în cadrul celei de-a 28-a ediții a evenimentului „Retroparada Toamnei”, eveniment organizat de Retromobil Club România.

Utile

Lucrări ale SDM în Timișoara, astăzi, 8 octombrie
Joi, 8 octombrie, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații rutiere.