Un nou târg de adopţii de căţei şi pisici a avut loc, sâmbătă dimineaţa, în Parcul Carmen Sylva din Timişoara. Aproape jumătate din cei 20 de căţei şi pisici prezentaţi la târg şi-au găsit stăpân.
Căţei de toate vârstele şi taliile se uitau, sâmbătă, rugători, printre gratii, la oamenii care treceau prin Parcul Karlsruhe (Bihor) din Timişoara. Şase dintre ei au avut noroc, fiind luaţi acasă de timişorenii care s-au îndrăgostit pe loc de ei, la primul târg de adopţii canine organizat de primărie în acest an.
O dată pe lună, negreşit duminica, la Deta e târg. Zice-se de animale, dar e, cum spun localnicii, „cu de toate, bani să fie”: de la păuni la piane electronice, catâri şi scutere, nimic nu lipseşte din negustorie.
Timp de cinci zile, până la finalul acestei săptămâni, amatorii de chilipiruri sunt aşteptaţi la Centrul Regional de Afaceri Timişoara. Aici este programată o nouă ediţie, a şaptea, a Târgului lichidărilor de stocuri, reducerilor şi promoţiilor.
Timp de trei zile, de vineri, 22 iunie, şi până duminică, 24 iunie, sediul Universităţii de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară a Banatului din Timişoara se va anima odată cu organizarea celei de-a zecea ediţii a Târgului Internaţional de Agricultură Timagralim 2012. Organizatori evenimentului de pe Calea Aradului sunt Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură Timiş, în colaborare cu instituţia gazdă.
Mapamond
Ungaria va face publice, începând de miercuri, 4 noiembrie, numele a zeci de mii de persoane care au colaborat cu serviciile secrete în perioada comunistă. Documentele, păstrate timp de decenii în arhive și accesibile până acum doar în anumite condiții, vor putea fi consultate printr-o bază de date online. Măsura face parte dintr-un demers al noului guvern de la Budapesta de a clarifica trecutul țării și de a recâștiga încrederea publicului, relatează The Guardian.
2
Mapamond
Un avion privat de tip Learjet 60 s-a prăbușit duminică într-o zonă rezidențială din comitatul Palm Beach, Florida, provocând moartea celor nouă persoane aflate la bord. Aeronava se deplasa din Texas spre Bahamas, iar înainte de impact echipajul a transmis mai multe mesaje de urgență, semnalând o coborâre rapidă și pierderea controlului. Aproximativ 600 de persoane au fost evacuate din zona accidentului. Autoritățile americane au deschis o anchetă pentru stabilirea cauzelor tragediei.
Ştiri din Timiș
Primăria Timișoara pregătește un program de întreținere și restaurare a 97 de monumente, statui, busturi și lucrări de artă din spațiul public. Printre obiectivele vizate se numără Lupa Capitolina, monumentul Sfânta Maria și Sfântul Ioan de Nepomuk și monumentele Revoluției.
Ştiri din Timiș
Unele vacante inseamna cateva zile de relaxare. Altele raman cu noi o viata intreaga. In perioada 2–6 noiembrie, Ultramarin transforma Black Friday intr-o invitatie de a face planuri mai indraznete pentru anii care vin: expeditii la capatul lumii, circuite spectaculoase, croaziere, sejururi si vacante Early Booking pentru vara 2027.
Eveniment
Trei percheziții au avut loc luni, în județul Timiș, într-un dosar care vizează funcționarea ilegală a unor aparate de jocuri de noroc. Anchetatorii spun că prejudiciul se ridică la aproape 3 milioane de lei.
2
Ştiri din Timiș
În prezența a numeroși invitați, Radu-Adrian Pau a depus, luni dimineață, jurământul la preluarea mandatului de prefect al județului Timiș.
2
Mapamond
Iliana Iotova a câștigat detașat turul al doilea al alegerilor prezidențiale din Bulgaria, cu aproape 58% din voturi. Scrutinul a fost însă marcat de o participare redusă.
3
Ştiri din Timiș
Elevii și preșcolarii din Timiș revin luni, 2 noiembrie, la cursuri, după vacanța de toamnă care a durat o săptămână. Odată cu încheierea pauzei, începe al doilea modul al anului școlar 2026-2027, care se va desfășura până marți, 22 decembrie. Următoarea vacanță este cea de iarnă, programată în perioada 23 decembrie 2026 - 10 ianuarie 2027.