Elevii de clasa a VIII-a, dar și cei mai mici, împreună cu părinții, sunt invitați la Târgul Liceelor Timișene. Târgul ofertelor educaționale a ajuns la cea de-a XVII-a ediție, iar aici elevii de gimnaziu pot decide la ce liceu vor merge din clasa a IX-a. Trebuie doar ca media să fie una care să le garanteze accesul pe porțile acelui liceu.
La Timișoara se deschide miercuri, 11 mai, “Târgul Liceelor Timişene – Târg al ofertelor educaţionale”. Evenimentul se adresează în special elevilor de clasa a șaptea şi a opta, precum şi părinţilor acestora. Prin intermediul târgului, elevilor li se oferă posibilitatea să cunoască specificul fiecărui colegiu/liceu în vederea unei alegeri conştiente la terminarea ciclului gimnazial.
Ştiri din Timiș
Alianța Dreapta Unită – USR, PMP și Forța Dreptei – a organizat joi, 9 mai, la Timișoara, un miting de „Ziua Europei”. Au fost prezenți, printre alții, și Ludovic Orban, Cătălin Drulă și Eugen Tomac. Coincidență sau nu, evenimentul a picat cu câteva ore înainte de startul oficial al campaniei electorale pentru alegerile locale și europarlamentare din 9 iunie.
1
Capitală Culturală
Spectatorii care vor lua parte la festivalul Bacău Fest Monodrame vor avea ocazia să vadă o reprezentație a Teatrului Național din Timișoara.
Ştiri din Timiș
Joi, 9 mai, Biroul Electoral de Circumscripție (BEC) Timișoara a tras la sorți ordinea de pe buletinele de vot pentru alegerile locale de peste o lună. Astfel, la Timișoara, primii pe liste vor fi cei din PSD-PNL, deci și Nicolae Robu, pe buletinul pentru primărie.
3
Ştiri din Timiș
Câteva sute de liceeni din clasele a 11-a și a 12-a s-au întrecut în cunoștințe și imaginație, la probele Olimpiadelor Comunicării, concurs național, derulat de Facultatea de Științe ale Comunicării, care aparține de Politehnică. Concursul s-a desfășurat online însă tinerii participanți au venit în Timișoara, pentru premiere.
Ştiri din Timiș
Primăria Timișoara prezintă un prim update cu lucrările la Arena „Eroii Timișoarei” din Calea Buziașului. La două luni de la „prima lopată”, una simbolică, dată pe șantier s-a ajuns în faza de turnare a fundației. Noul stadion trebuie finalizat în puțin peste doi ani din acest moment.
Ştiri din Timiș
Social-democrații din Timiș îi acuză pe cei din Alianța Dreapta Unită – pe Alin Nica și Dominic Fritz în mod special – că susțin un condamnat penal la alegerile locale. Este vorba despre candidatul pentru Primăria Satchinez, Ioan Dan. În 2016, pe când era primar al comunei, acesta fusese reținut pentru că luase mită din partea unui om de afaceri.
2
Ştiri din Timiș
Luând în considerare întreruperea nejustificată a activității de către o parte a angajaților Secției de Salubrizare 1 a societății RETIM Ecologic Service S.A., care în ultima săptămână fie nu a prestat activitate, fie nu a respectat programul de colectare a deșeurilor.
Eveniment
Controalele făcute în aprilie de către comisarii Gărzii Forestiere Timișoara în județele Timiș, Caraș-Severin și Hunedoara au scos la iveală mai multe nereguli.