În ziua de azi, timpul înseamnă bani. Prin corelaţie, putem spune că, pentru o companie, timpul pierdut poate fi pus în legătură directă cu pierderile financiare. Acest lucru se poate întâmpla dacă activitatea unei organizații încetează dintr­-un motiv sau altul. O mulțime de afaceri suferă pierderi financiare enorme în urma infrastructurilor IT nefuncționale (care cauzează downtime). Dar cât de mari sunt aceste pierderi?
Inovația nu vine doar de peste oceane. Sau din hub-urile tehnologice din marile metropole europene. Cu puțină voință și curiozitate, se pot crea oriunde produse inovatoare care să își pună amprenta pe piața globală.
 Este și cazul infrastructurilor IT de nouă generație create de către Syneto, companie timișoreană care și-a asumat misiunea de a oferi companiilor mici și mijlocii prima soluție IT de nivelul celor „enterprise”, adaptată nevoilor specifice IMM-urilor din punct de vedere al simplității, vitezei și siguranței.

Ştiri din Timiș

Lumina care schimbă felul în care respiri într-o cameră
ADVERTORIAL. Dormitorul tău spune mai multe despre tine decât crezi, iar primul lucru pe care îl observi când intri este lumina.  

Ştiri din Timiș

„Trebuie să plece!”. PSD îi cere conducerii USR să îi retragă sprijinul „condamnatului Dominic Fritz”
PSD cere USR să-i retragă sprijinul politic lui Dominic Fritz și să-l suspende din toate funcțiile de partid, după ce Înalta Curte de Casație și Justiție a confirmat definitiv raportul ANI privind conflictul de interese. PSD solicită și prefectului de Timiș să aplice fără întârziere prevederile legale. 2

România

Se modernizează Serviciul de Urgență 112: apeluri video, mesaje în timp real și funcții AI
Serviciul 112 va fi modernizat cu apeluri video, mesaje în timp real și funcții bazate pe inteligență artificială, pentru a îmbunătăți accesibilitatea și a reduce timpul de intervenție în situații de urgență.

Mapamond

Rusia se declară deschisă dialogului cu UE, dar avertizează: „Nu acceptăm ultimatumuri”
Rusia s-a declarat deschisă dialogului cu UE, dar a transmis că nu va accepta ultimatumuri, pe fondul unor semnale privind reluarea contactelor diplomatice dintre Moscova și Bruxelles. 1

România

Nicușor Dan, nouă deplasare externă. Destinația: Istanbul
Președintele Nicușor Dan participă sâmbătă, la Istanbul, la ceremonia de intrare în serviciul Forțelor Navale Române a corvetei „Contraamiral August Roman”, construită în Turcia și achiziționată de MApN pentru 223 de milioane de euro.

Eveniment

Un șofer a avut nevoie de îngrijiri medicale după un accident produs într-o intersecție din Timișoara
Un bărbat de 51 de ani a fost rănit și transportat la spital, în urma unui accident rutier produs joi, la intersecția dintre Bulevardul Take Ionescu și strada Nicu Filipescu din Timișoara.

Eveniment

Mașină lovită de tramvai la Timișoara. Un șofer a ajuns la spital
Un accident rutier produs astăzi, în Timișoara, s-a soldat cu rănirea unui șofer de 65 de ani, după ce autoturismul acestuia a intrat în coliziune cu un tramvai aflat în mers. 3

Utile

Trafic restricționat sau chiar blocat pe mai multe străzi din Timișoara, începând de săptămâna viitoare
Șoferii din Timișoara trebuie să se pregătească pentru noi restricții de circulație începând de luni, 22 iunie. Comisia de circulație a aprobat închideri și limitări de trafic pe mai multe artere importante, pentru lucrări la rețele de gaze, carosabil, cabluri electrice și montarea de parapeți. 2

Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

Pentru detalii apasati aici