Suporteri ai echipei poloneze Slask Wroklaw au fost reţinuţi după ce au încercat să intre în incinta unui strand, fără a achita taxa de intrare.
Patronul celor de la Poli Timişoara s-a bucurat de susţinere continuă din partea suporterilor timişoreni, indiferent de problemele în care echipa a fost implicată. Dar ieşirile tot mai dese şi mai „colorate” ale principalului acţionar nu mai sunt pe placul ultraşilor. Acuzele continue aduse diferitor jucători de la echipă, scandalurile de pe la televizor, toate acestea se pare că au ajuns să enerveze fanii.
Alertă maximă, joi seară, la Timişoara. Este anunţul făcut de reprezentanţii Grupării Mobile de Jandarmi care consideră partida dintre formaţia bucureşteană şi cea poloneză ca fiind una cu grad ridicat de risc. Astfel, peste 250 de jandarmi vor supraveghea ca meciul să se desfăşoare fără incidente.
Meciul echipei satelit a lui Poli cu UTA aprinde spiritele la Timişoara. Suporterii echipei arădene, îmbarcaţi într-un autobuz, au vrut să atace trei polişti pe stradă. Jandarmii au intervenit pentru a aplana conflictul.
Ştiri din Timiș
Centrul de Cultură și Artă al Județului Timiș, instituție aflată în subordinea Consiliului Județean Timiș, invită publicul la spectacolul „Colind și bucurie”, programat pentru marți, 16 decembrie, de la ora 18, în sala festivă a instituției.
Eveniment
Un tânăr de 20 de ani a fost rănit și transportat la spital după ce mașina lui a lovit parapetul median pe DN 6, în apropiere de Timișoara. Poliția a deschis dosar penal.
Ştiri din Timiș
Primăria Comunei Dumbrăvița a anunțat programul și restricțiile de funcționare la finalul anului, cu impact atât asupra activității casieriei, cât și asupra compartimentelor de taxe, impozite și urbanism.
Capitală Culturală
Comunitatea italiană din Timișoara invită publicul la tradiționalul Concert de Crăciun, ediția 2025, programat pentru sâmbătă, 13 decembrie, de la ora 20, în elegantul decor al Bisericii Millennium.
Ştiri din Timiș
Poliția Locală Moșnița Nouă avertizează cetățenii că noile reglementări privind articolele pirotehnice au intrat în vigoare încă din luna august și sunt considerabil mai stricte. Utilizarea, depozitarea și comercializarea necorespunzătoare a articolelor pirotehnice pot atrage amenzi consistente sau chiar pedepse cu închisoarea.
4
Ştiri din Timiș
Vineri, 5 decembrie, la Aula Magna a Universității de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara, au avut loc lansarea cărții „Iubirea” (ediția a II-a) și conferința „Între empatie și eutanasie” susținută de Părintele Octavian Blaga. Cu peste 20 de ani de experiență în consilierea spirituală a pacienților din spitale și azile din România și Canada, Părintele Blaga a oferit publicului o reflecție asupra iubirii divine, empatiei și conceptului de „moarte bună” din perspectiva teologică.
Ştiri din Timiș
Centrul orașului Sânnicolau Mare va fi complet reconfigurat în următorii ani, după semnarea contractului de finanțare pentru proiectul „Reabilitare zonă centrală în orașul Sânnicolau Mare – Zona A”. Documentul a fost parafat de Agenția pentru Dezvoltare Regională (ADR) Vest și Primăria Sânnicolau Mare, valoarea totală a investiției depășind 5,5 milioane de euro, dintre care 4,15 milioane reprezintă fonduri europene.
Eveniment
Un bărbat de 68 de ani din Hunedoara a fost reținut după ce și-ar fi agresat concubina de 43 de ani, lovind-o și împiedicând-o să părăsească locuința. El este cercetat acum pentru violență în familie și lipsire de libertate și a fost dus la Centrul de Reținere și Arest Preventiv Deva.