tion.ro Web analytics

Iubitorii baschetului din toată ţara îşi dau întâlnire la Timişoara, în 17-18 iunie, pentru ediţia a patra a celui mai puternic turneu din zona de vest, Club 30 Streetball. Ca o premieră, în acest an va fi organizat un concurs şi pentru cei mai mici baschetbalişti, cei cu vârste între 10 şi 13 ani.

Pentru doi streetball-eri timişoreni visul de a ajunge în temuta închisoare Alcatraz este foarte aproape de a deveni realitate. Andrei Ghiriş şi Aref Gyori Kaed s-au calificat în finala naţională a Red Bull King of the Rock, principala competiţie a baschetului unu la unu, la Timişoara!

Streetball Club 30, cel mai important turneu de streetball din vestul României, se pregăteşte pentru ediţia cu numărul patru, la care invitat special va fi rapperul Guess Who. În 17 şi 18 iunie, amatorii baschetului din toată ţara şi din Serbia sunt aşteptaţi pe terenul Universităţii de Vest din Timişoara pentru turneul devenit deja unul important în peisaj.

Se luptă pentru premiile puse la bătaie de organizatori. Peste 30 de echipe îşi dispută, de sâmbătă dimineaţa, unul dintre locurile fruntaşe la turneul Streetball Club 30, ce are loc în acest sfârşit de săptămână pe terenul de baschet al Universităţii de Vest.

Azi în Timișoara

Ce facem astăzi, 14 mai 2024, în Timișoara?
Marți puteți merge la mai multe spectacole de teatru. Încep și Zilele studenților Timișoarei.

Capitală Culturală

Muzică de cameră, poezie, teatru și lectură, într-un festival la Timișoara
A 19-a ediție a Festivalului Muzicii de Cameră, organizat de Facultatea de Muzică și Teatru a Universității de Vest din Timișoara invită iubitorii de artă în sânul centrului universitar, pentru reprezentanții de excepție și evenimente culturale. Manifestările au loc în trei locații-cheie din oraș.

Ştiri din Timiș

RETIM, amendată de 55 de ori de Poliția Locală Timișoara pentru că nu a ridicat deșeurile în ultimele zile
RETIM a fost amendată de Poliția Locală Timișoara din cauza faptului că nu au fost colectate pubelele din anumite zone ale orașului. Au fost nu mai puțin de 55 de amenzi, în valoare totală de 137.000 de lei. Problemele au început încă din urmă cu două săptămâni, de când o parte a angajaților a decis să nu mai iasă pe trasee.

Capitală Culturală

Concert impresionant la Sala Capitol. 200 de muzicieni urcă pe scenă în cadrul Festivalului Internațional „Timișoara Muzicală”
Concertul ce va avea loc vineri, 17 mai, la Sala Capitol, de la ora 19, va fi unul deosebit. Două instituții muzicale de cultură din vestul țării își unesc forțele artistice în cadrul celui mai amplu eveniment din cadrul Festivalului Internațional „Timișoara Muzicală”.

Ştiri din Timiș

Derapaj în ședința CJT. Consilierul PSD Nicu Bădina l-a făcut „nesimțit” pe vicele liberal Proteasa
Lupta politică și campania electorală îi determină pe aleși să nu mai țină cont de politețe. În ședința comisiilor reunite ale Consiliului Județean Timiș, care a avut loc luni, în sistem videocoferință, consilierii județeni s-au contrazis, iar cele mai dure replici le-au schimbat Nicu Bădina de la PSD și Alexandru Proteasa de la PNL. 4

Eveniment

Accident cu o victimă încarcerată, în Timiș
Un șofer a fost rănit, luni după-amiază, în Timiș, în urma unui accident rutier. Pompierii au intervenit după ce bărbatul a rămas blocat în mașină. Polițiștii au deschis un dosar penal. 2

Ştiri din Timiș

VIDEO. Copaci, plante perene și sistem de irigații în scuarul din mijlocul Pieței Bălcescu. Cum arăta înainte
Scuarul din mijlocul Pieței Bălcescu a fost doar teoretic spațiu „verde”. După câteva plantări și instalarea unui sistem de irigații în această primăvară, însă, reprezentanții primăriei promit că acesta va deveni spectaculos. 2

Eveniment

VIDEO. Timișoreni din zona Dâmbovița, exasperați de drogați. Ce măsuri iau oamenii legii
ATENȚIE! Imagini cu puternic impact emoțional. Exasperați de faptul că nu mai au liniște în cartierul lor din cauza unor persoane care se droghează, câțiva locuitori din zona Dâmbovița ne-au contactat în speranța că oamenii legii vor lua măsurile care se impun în astfel de cazuri. Atât reprezentanții Inspectoratului de Poliție al Județului Timiș, cât și cei ai Poliției Locale Timișoara spun că supraveghează zona și au dat amenzi. 9

Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

Pentru detalii apasati aici