Trupa Jais a revenit în atenţia melomanilor printr-un concert susţinut joi seara la Bastionul Theresia, în cadrul Festivalului Artelor. Tot acolo, timişorenii au avut parte de o prezentare de modă. Festivalul Artelor Timişorene continuă cu noi spectacole până duminică: un concert al Filarmonicii Banatul în sensul giratoriu din Piaţa Bălcescu, teatru în Piaţa Victoriei, Theatre Fleas Orchestra şi Virgil Ianţu la Grădina de vară Capitol. Vineri începe şi Street Delivery!
O săptămână plină de concerte şi spectacole la Timişoara. Sebastian Spanache Trio şi Remus Novac Band au concertat, miercuri seara, în cadrul Festivalului Artelor, pe una din terasele de la Bastionul Theresia. Tot la Bastion va cânta, joi seara, Jais, va fi prezentare de modă şi se va dansa. În Piaţa Victoriei, timişorenii au putut asista, miercuri, la un eveniment impresionant, spectacolul „Do Do Land”, care va fi reluat joi seara.
O nouă ediţie a Street Delivery va avea loc, în acest sfârşit de săptămână, de vineri până duminică, la Timişoara. Pentru că strada Mercy este în şantier, festivalul se ţine anul acesta pe strada Mărăşeşti. Vor cânta Moonlight Breakfast, Maria Răducanu şi Pedro Negrescu, Theory of Mind, Lights Out, Blazzaj şi JazzyBit. Vedeţi programul complet al Street Delivery.
Timp de trei zile, arta va ieși pe străzile din Timișoara. O nouă ediție a festivalului Street Delivery se va desfășura în acest sfârșit de săptămână, iar timișorenii sunt așteptați să se bucure de piese de teatru, ateliere de pictură, proiecţii de filme şi o mulţime de concerte.
La Timişoara a început Festivalul Artelor. Timişorenii vor avea parte de concerte, teatru, dans, film, ateliere de creaţie şi multe alte evenimente, care se vor desfăşura în spaţii deschise, în aer liber, sau în săli de spectacole, pe parcursul acestei săptămâni. În Piaţa Victoriei se va juca teatru, pe strada Mărăşeşti începe Street Delivery, iar orchestra Filarmonicii Banatul va cânta în sensul giratoriu din Piaţa Bălcescu. Teo Milea şi Amalia Gaiţă vor cânta luni, în prima seară a festivalului, la Grădina de vară Capitol.

Ştiri din Timiș

Cumperi o locuință în Timișoara? Istoricul financiar poate conta mai mult decât crezi
Piața imobiliară din Timișoara continuă să pună presiune pe bugetele celor care vor să cumpere o locuință. În septembrie 2026, prețul mediu solicitat pentru apartamente a ajuns la 1.984 euro/mp, cu 8,2% peste nivelul din aceeași perioadă a anului trecut. În cazul apartamentelor noi, media a urcat la 2.272 euro/mp.

Utile

Lucrări ale SDM în Timișoara, astăzi, 21 octombrie
Miercuri, 21 octombrie, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații rutiere.

Eveniment

Bărbat găsit mort în Cimitirul Eroilor. S-ar fi sinucis
Un bărbat de 62 de ani a fost găsit mort, marți seară, în Cimitirul Eroilor din Timișoara. Polițiștii iau în calcul varianta sinuciderii, acesta prezentând răni la gât și torace.

Ştiri din Timiș

VIDEO. „Ne apucăm imediat de treabă”. Noul premier Luca Niculescu și miniștrii săi au depus jurământul
Luca Niculescu a depus jurământul și a preluat oficial funcția de prim-ministru al României, alături de cei 18 miniștri ai noului Cabinet, după ce Guvernul a primit marți votul de învestitură al Parlamentului, cu 280 de voturi „pentru”. 2

Capitală Culturală

Femicidul, transformat în teatru la Timișoara. O tânără actriță aduce pe scenă o crimă care a marcat comunitatea
O tânără actriță din Timișoara transformă tema femicidului într-un spectacol de teatru documentar, construit pe baza unor cazuri reale, mărturii și cercetări despre violența de gen. „DERIVAT FEMININ: Documentarea unei traume colective” va avea premiera joi, 23 octombrie, de la ora 19, la UPT Campus Creativ. Intrarea este liberă.

Ştiri din Timiș

„Sperăm ca în 2-3 ani să avem un nou drum pe care să ieșim din Timișoara”. Parteneriat între primărie și CNAIR
Radiala Vest, proiectul care ar urma să lege Timișoara de Centura de Vest și, mai departe, de autostradă, face noi pași înainte. Consiliul Local a aprobat marți parteneriatul cu CNAIR, iar săptămâna viitoare ar urma să fie supusă aprobării procedura de expropriere a terenurilor necesare proiectului. 4

Ştiri din Timiș

FOTO. Delegație internațională, cu reprezentanți ai Băncii Mondiale și SUA, pentru noul Spital Municipal din Timișoara
Primăria Timișoara încearcă să pregătească terenul pentru următoarea etapă a proiectului noului Spital Municipal, care ar urma să fie construit prin parteneriat public-privat. Municipalitatea a discutat cu reprezentanți ai Ministerului Finanțelor, Băncii Mondiale și Departamentului de Comerț al SUA despre modificări și clarificări legislative necesare pentru atragerea investitorilor. 2

România

Guvernul Niculescu a primit votul de încredere al parlamentului. Criza guvernamentală se încheie
Guvernul condus de Luca Niculescu a fost învestit de Parlament cu 280 de voturi „pentru” și 58 „împotrivă”, depășind pragul de 233 de voturi necesar pentru învestire. Noul Executiv beneficiază de susținerea PSD, PNL și UDMR, ultimele două formațiuni semnând un acord de susținere fără a intra la guvernare. 8