Eveniment
Primăria comunei Dudeștii Vechi anunță că monumentul Sfântului Vendelin a fost vandalizat și spune că va sesiza Poliția pentru identificarea persoanelor responsabile.
Ştiri din Timiș
ADVERTORIAL. Una dintre procedurile de vârf în oftalmologia mondială – transplantul de cornee – a fost efectuat, în premieră, și la Timișoara. Clinica Oftalmologică Prof.Univ.Dr. Munteanu a fost acreditată de către Agenția Națională de Transplant și devine astfel a patra unitate medicală din România unde pacienții pot beneficia de această intervenție. Primii pacienți au fost operați aici la finalul lunii aprilie și se simt bine.
Turism
Între munți, lacuri și țărmurile Mării Tireniene, Italia dezvăluie o față mai puțin cunoscută. Este vorba despre o rețea de castele care nu sunt doar monumente istorice, ci adevărate povești în piatră, în care se împletesc puterea, misterul și legenda.
Azi în Timișoara
Duminică, 24 mai, continuă TESZT și are loc Marele Premiu al Municipiului Timișoara. Mai puteți merge la un atelier despre balet, la un performance despre corp, peisaj și percepție sau la film.
Cinema
Regizorul român Cristian Mungiu a câștigat trofeul Palme d'Or la cea de-a 79-a ediție a Festivalul de Film de la Cannes, cu lungmetrajul „Fjord”, potrivit site-ului oficial al evenimentului.
1
Ştiri din Timiș
ADVERTORIAL. Cel mai bun colagen nu există universal - există cel mai potrivit colagen pentru tine. Alegerea corectă depinde de patru factori esențiali: sursa colagenului, tipul, doza zilnică și formatul care se potrivește rutinei tale.
Mapamond
Liceele din Ucraina trec de la pregătirea militară teoretică la cursuri practice pentru elevi, în contextul războiului aflat în desfășurare cu Rusia. Potrivit unui reportaj realizat de agenția EFE și preluat de Agerpres și de Edupedu.ro, modelul este deja aplicat în orașul Liov și urmează să fie extins la nivel național.
4
Cinema
Cinema Victoria din Timișoara aduce, în perioada 5-7 iunie, un weekend dedicat copiilor și familiilor, cu proiecții speciale de film. Programul reunește animații noi, filme pentru publicul tânăr, dar și titluri clasice Disney, gândite atât pentru primele experiențe la cinema, cât și pentru vizionări în familie.
1