Circulație deviată pentru troleibuzele care circulă pe linia 14, autobuzele 40 și Expres 2, dar și troleibuzele M14 și M49, în zona Căii Lipovei din Timișoara. Măsura a fost luată din cauza unor lucrări de asfaltare desfășurate la intersecția Căii Sever Bocu cu strada Sfinții Apostoli Petru și Pavel.
O cititoare Tion care se deplasează zilnic cu autobuzul Expres 2 ne-a transmis că a făcut numeroase sesizări către Societatea de Transport Public Timișoara (STPT) referitoare la faptul că pe linia respectivă ies pe traseu doar autobuze mici, care nu fac față numărului mare de călători. Plângerea așteaptă de mult timp să fie soluționată.
Incendiu puternic, vineri după-masă, pe strada Plopilor din Ghiroda. Pompierii militari au fost chemați să intervină după ce un troleibuz a fost cuprins de flăcări. Incendiul a izbucnit în zona motorului, spun salvatorii. UPDATE. STPT: Vor fi verificate amănunțit instalațiile electrice ale tuturor troleibuzelor
Mapamond
Două cutremure moderate au avut loc sâmbătă în sud-estul Cretei, la câteva minute distanță, fără victime sau pagube raportate. Seismele au fost resimțite în mai multe zone ale insulei.
România
Într-un mesaj publicat sâmbătă, primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu, a anunțat că renunță la candidatura pentru funcția de prim-vicepreședinte al PNL, invocând dosarul penal deschis de DNA și dorința de a nu afecta imaginea partidului.
Eveniment
Un accident rutier s-a produs sâmbătă, în jurul orei 12:50, pe drumul european E70, în comuna Șag. Au fost implicate două autoturisme, iar o șoferiță a rămas blocată într-unul. Pompierii au intervenit. UPDATE. Polițiștii au deschis un dosar penal
1
Ştiri din Timiș
Patru investiții majore în infrastructura rutieră a județului Timiș se află în faza finală de execuție, anunță Consiliul Județean Timiș.
Eveniment
Pompierii timișeni au intervenit sâmbătă, 20 iunie, în urma unui accident rutier produs pe Autostrada A1, în zona comunei Belinț. UPDATE. Polițiștii au deschis un dosar penal UPDATE 2. Traficul va fi reluat în jurul orei 14
Ştiri din Timiș
La cinci săptămâni de la emiterea ordinului de începere, lucrările la Varianta de Ocolire Timișoara Vest avansează pe mai multe fronturi, anunță reprezentanții Direcției Regionale de Drumuri și Poduri Timișoara.