Trei bărbaţi din Timişoara, care aveau o serioasă dependenţă de ţigări, au fost prinşi în flagrant de poliţişti în timp ce tăiau peretele de tablă al unui chioşc amplasat în Piaţa 700. Bărbaţii sunt suspectaţi că au dat zeci de spargeri în societăţi comerciale din Timişoara, iar de fiecare dată au furat pachete de ţigări.
Proiectul ASU Politehnica, echipa de fotbal a Universităţii Politehnica, susţinută de mare parte din suporterii alb-violeţi, a mai făcut un pas înainte. Fanii au reuşit să adune banii necesari pentru achiziţionarea echipamentului cu care va evolua noua formaţie în liga a 5-a.
Angajații și pacienții Clinicii de Recuperare Medicală și Balneo-Fizioterapie din Timişoara au tras o sperietură zdravănă, miercuri dimineața, când au crezut că tavanul unei încăperi a luat foc. Oamenii au sunat imediat la 112. Motivul alarmei a fost unul cel puţin neobişnuit.
Unul dintre ultimii jucători cu nume rămas în fotbalul timişorean părăseşte corabia în derivă. Ioan Mera, fundaşul care a evoluat la FC Politehnica Timişoara a obţinut statutul de jucător liber de contract şi a preferat să plece spre Liga 1 decât să se alăture proiectului Primăriei Timişoara şi CJT, ACS Timişoara, ajungând la Vaslui.
În jur de 3000 de absolvenţi de liceu din Timiş, care nu au promovat bacalaureatul în sesiunea din vară sau în sesiuniile anterioare s-au înscris pentru a susţine examenul în toamnă. Până la susţinerea examenului elevii vor beneficia de pregătire în cadrul liceelor.
Ştiri din Timiș
Magistrala 100 a CFR a rămas fără tensiune în noaptea de marți spre miercuri, după ce un fir de contact a fost rupt, cel mai probabil de un utilaj agricol. Circulația a fost blocată până dimineață.
Ştiri din Timiș
Noile reguli privind organizarea și desfășurarea competițiilor sportive au fost analizate, miercuri, 12 august, în cadrul unei ședințe organizate de Prefectura Timiș. Reprezentanții instituțiilor, cluburilor și structurilor sportive din județ au discutat despre responsabilitățile organizatorilor și măsurile necesare pentru ca viitoarele competiții să se desfășoare în condiții de siguranță.
România
Salariul mediu net din România a ajuns la 5.734 de lei în luna iunie 2026, cu 50 de lei mai mult decât în mai, potrivit datelor publicate miercuri, 12 august, de Institutul Național de Statistică (INS). Creșterea lunară a fost de 0,9%, însă, în raport cu iunie 2025, salariul net a crescut cu 3,5%. În același timp, INS analizează evoluția salariilor și în raport cu prețurile de consum, prin intermediul câștigului salarial real.
1
Turism
O poveste despre Banat, gastronomie și memoria unei lumi aproape dispărute ajunge în atenția publicului internațional. Filmul „Ultimul ingredient” („The Last Ingredient”), realizat de Visit Timiș, a câștigat categoria Young Chef Ambassadors în cadrul competiției internaționale Food Film Menu 2026, organizată de IGCAT – International Institute of Gastronomy, Culture, Arts and Tourism.
Ştiri din Timiș
Primăria Timișoara anunță că primele proiecte din bugetarea participativă pentru licee au fost finalizate. La Waldorf, trei dintre cele patru proiecte sunt gata, iar celelalte licee au proiecte în diverse stadii de implementare.
Ştiri din Timiș
Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Timiș a intensificat verificările la angajatorii din județ, în contextul temperaturilor ridicate. De la începutul lunii iulie și până în prezent au fost efectuate 94 de controale, cele mai multe având caracter preventiv.
1
Eveniment
Un conflict spontan a izbucnit aseară în Piața Victoriei din Timișoara, pornind de la o ceartă între doi minori, de 15 și 17 ani. Membrii familiilor acestora ar fi intervenit, iar situația a degenerat într-o altercație în care au fost implicate mai multe persoane. O mamă și fiul ei au fost reținuți.
1
Ştiri din Timiș
Vești bune pentru locuitorii din comuna Giroc și satul aparținător Chișoda. Primăria a semnat contractul pentru asfaltarea a 34 de străzi, după ce, în ultimii doi ani, alte 36 de străzi au fost modernizate. Astfel, administrația locală anunță că, în actualul mandat, numărul străzilor asfaltate va ajunge la 70.