Primarul Timişoarei, Nicolae Robu, a renunţat la orice intenţie de a purta negocieri cu proprietarii Vilei Muhle pentru cumpărarea acestei clădiri-monument istoric după ce a avut o discuţie cu reprezentanţii acestora şi a aflat că deţinătorii vor milioane de euro pe imobil sau să construiască o nouă casă acolo. În schimb, edilul a anunţat că muncipalitatea intenţionează... să ridice o statuie în memoria lui Wilhelm Muhle în Parcul Rozelor.
Prefectul Eugen Dogariu se va afla, în acest sfârşit de săptămână, la Variaş şi Periam, unde va ţine audienţe pentru locuitorii din cele două comune.
Hoții au acționat din nou la un bancomat din Timișoara, unde au montat un dispozitiv care să rețină bancnotele. Victima a fost un cetățean german, care a încercat să scoată 1000 de lei, dar a primit doar 200. Bărbatul a sesizat poliția, care a deschis o anchetă și încearcă acum să îi prindă pe hoți.
Pasaje subterane ca pe Champs-Elysees, autobuze cu motor electric ca la Barcelona şi un sistem de parcare ca în San Francisco. Asta visează primarul Nicolae Robu să avem în Timişoara. Edilul a explicat marţi, în linii mari, cum va arăta viitorul sistem de parcare cu taxă: tichetele vor dispărea, se va plăti folosind telefonul mobil, prin SMS, şi tot prin telefon vom avea acces la informaţii cu privire la locurile libere de parcare de pe străzile din oraş, care va fi împărţit în mai multe zone tarifare decât în prezent.
Visul lui Valentin Velcea de a-l avea alături pe Ovidiu Petre a devenit realitate. Mijlocaşul a decis în sfârşit să pună capăt telenovelei de mai mult de jumătate de an şi să semneze cu ACS Poli Timişoara. Acordul său este valabil timp de doi ani şi jumătate.
Ştiri din Timiș
Noua clinică din Iulius Mall este cea de-a șaptea clinică Kinetic din România și se întinde pe o suprafață de 700 mp. Adulții și copiii au acces la servicii integrate de recuperare medicală, de la kinetoterapie și fizioterapie și până la recuperarea afecțiunilor coloanei vertebrale și evaluări de biomecanică.
Ştiri din Timiș
Comuna Giroc face un nou pas spre realizarea unui sediu administrativ modern. Proiectul privind consolidarea seismică și creșterea eficienței energetice a viitoarei clădiri a primăriei a fost inclus pe lista investițiilor finanțate prin Programul național de consolidare a clădirilor cu risc seismic. Valoarea finanțării depășește 27 de milioane de lei, deci peste 5 milioane de euro.
3
Ştiri din Timiș
Proiectul parcării supraetajate din spatele centrului comercial Bega, blocat de neînțelegerile dintre Primăria Timișoara și Direcția pentru Cultură, ar putea fi deblocat odată cu operaționalizarea noii Comisii de Aviz Unic Integrat. În plus, investiția de 63,5 milioane de lei ar putea deveni cu atât mai necesară dacă se reduc locurile de parcare de pe Proclamația de la Timișoara.
1
Eveniment
Un motociclist de 35 de ani a ajuns la spital, marți, după ce a fost implicat într-un accident rutier pe strada Cluj din Timișoara. În urma impactului cu un autoturism condus de un tânăr de 29 de ani, bărbatul a fost rănit. Accidentul a avut loc în jurul orei 12:15.
România
Aplicația Revolut întâmpină probleme în România și în alte țări, utilizatorii raportând dificultăți la accesarea conturilor, transferuri și plăți cu cardul. Compania a confirmat întreruperea serviciilor și precizează că banii și datele clienților sunt în siguranță, echipele lucrând la remedierea situației.
Mapamond
Japonia a lansat cu succes o sondă spațială care va explora lunile planetei Marte și va încerca să aducă pe Pământ mostre de rocă și praf de pe Phobos, cea mai mare dintre acestea. Misiunea, considerată o premieră mondială, ar putea oferi informații despre formarea sistemului marțian și despre originile Sistemului Solar, relatează Agerpres, citând agențiile Kyodo și AFP.
România
Cabinetul Luca Niculescu cere marți, de la ora 14, votul de încredere al Parlamentului. Guvernul are nevoie de 233 de voturi pentru învestire, fiind susținut de PNL și UDMR, în timp ce AUR se opune.
Eveniment
O armă letală și muniție deținute ilegal au fost descoperite de polițiști în urma unor percheziții făcute în Timișoara și Oravița. Un bărbat de 30 de ani este vizat de anchetă, într-un dosar privind nerespectarea regimului armelor și munițiilor.