Ieri v-am prezentat starea jalnică în care se prezintă unele dintre aşa-zisele locuinţe sociale oferite de Primăria Timişoara tinerilor care provin din casele de copii sau persoanelor cu dizabilităţi. Vorbim despre încăperi cu tavane căzute, pereţi dărâmaţi, uşi lipsă şi grămezi de moloz. Primarul Nicolae Robu spune că de vină pentru aceste situaţii sunt beneficiarii ”locuinţelor”, pentru că le degradează sau sunt... prea nerăbdători să aibă un acoperiş deasupra capului şi vor să se mute imediat ce se eliberează.
Consilierul local PP-DD Mircea Purceld este supărat pe cei din cadrul Primăriei Timişoara deoarece nu respectă cererile consilierilor de a efectua o anchetă în cazul Casei Muhle. Mai grav însă, liderul consilierilor municipali susţine că în Timişoara nu se respectă nici Hotărârile Consiliului Local, el dând ca exemplu cazul acvariului din Piaţa Victoriei.
În ultimele zile agenții de la circulație au amendat peste 1000 șoferi care au fost prinși încălcând regulile de circulație. Totodată, polițiștii au întocmit nouă dosare penale și au reținut 100 de permise de conducere șoferilor teribiliști.
Cei trei funcţionari ai Direcţiei de Patrimoniu din cadrul Primăriei Timişoara care au semnat, în 2010, recepţia unui lift care nu a fost montat niciodată la Direcţia Fiscală, precum şi administratorul firmei care a încasat bani publici pentru o lucrare neefectuată sunt urmăriţi penal. Incredibil, potrivit politiştilor, după doi ani, firma implicată în scandal a primit de la primărie şi garanţia de bună funcţionare a liftului.
Mult aşteptata anunţare a ofertei câştigătoare pentru cele trei tronsoane din autostrada Lugoj - Deva va avea loc în maxim câteva săptămâni. Informaţia a fost anunţată de ministrul Marilor Proiecte, Dan Şova, joi seara, la postul național de televiziune. De la Nădlac la Sibiu vom putea circula pe autostradă până la finalul anului viitor, a mai spus Şova.
Ştiri din Timiș
Un marș împotriva violenței asupra femeilor a avut loc sâmbătă, 17 octombrie, la Timișoara. Participanții au cerut măsuri concrete pentru protejarea victimelor și prevenirea abuzurilor. La marș a fost prezentă și viceprimarul Paula Romocean, care a vorbit despre dificultățile cu care se confruntă femeile și despre felul în care sunt tratate de instituții atunci când cer ajutor.
Ştiri din Timiș
Alfred Simonis consideră că cineva din Primăria Timișoara și premierul interimar Ilie Bolojan ar fi complotat pentru a bloca proiectul stadionului „Dan Păltinișanu. Conform acestuia, Bolojn ar fi venit la Timișoara în luna mai pregătit să anunțe deblocarea proiectului, dar s-ar fi răzgândit după o întâlnire cu fostul primar. Fritz îi răspunde că a inventat o poveste bazată pe o „sursă secretă”, fiind „obsedat de ideea să fie un soi de ctitor unic al stadionului”.
1
România
PNL a decis sâmbătă să voteze învestirea Guvernului condus de Luca Niculescu, după o ședință a Biroului Politic Național în care au existat și opinii împotriva susținerii noului Executiv. Decizia a fost luată cu o largă majoritate, iar premierul desemnat are, matematic, numărul necesar de voturi pentru a trece de Parlament, potrivit HotNews.
1
Sănătate
Peste 150 de viitori părinți au vizitat, sâmbătă, 17 octombrie, Maternitatea Odobescu din Timișoara, în cadrul Zilei Porților Deschise. Evenimentul le-a oferit ocazia să vadă spațiile în care sunt îngrijiți nou-născuții și să afle informații despre serviciile medicale disponibile.
Ştiri din Timiș
O familie din comuna Nițchidorf, județul Timiș, are nevoie de sprijin pentru refacerea locuinței după ce un incendiu izbucnit joi seara, 15 octombrie, a distrus bunuri dintr-o anexă și a afectat acoperișul casei pe o suprafață de aproximativ 80 de metri pătrați. Primăria comunei a lansat un apel umanitar pentru strângerea de donații.
Mapamond
Francezii au ieșit din nou în stradă din cauza scumpirilor, a crizei costului vieții și a condițiilor proaste din școli. Sâmbătă, protestele au fost marcate de confruntări între manifestanți și forțele de ordine. Poliția a folosit gaze lacrimogene la Paris și Marsilia, iar Ministerul francez de Interne a anunțat 166 de arestări la nivel național, relatează CNN.
2
Mapamond
Papa Leon al XIV-lea va fi externat în cursul zilei de astăzi din Spitalul Gemelli din Roma, după operația de extirpare a unui nodul pulmonar canceros. Medicii au evaluat rezultatele analizelor și starea sa clinică și au stabilit că suveranul pontif poate părăsi spitalul, a anunțat Vaticanul.
1
Ştiri din Timiș
Fundația „Pentru Voi” organizează luni, 26 octombrie, Carnavalul Toamnei la centrele de zi „Orizonturi Noi” și „Ladislau Tacsi” din Timișoara. Evenimentul coincide cu împlinirea a 14 ani de la înființarea Centrului de zi „Orizonturi Noi”, care oferă servicii sociale adulților cu dizabilități intelectuale.