Iubitorii de jocuri de societate au ocazia să câştige campionatul local într-o competiţie a unuia dintre cele mai populare jocuri ale momentului: Carcassonne. Cei interesaţi se pot înscrie la campionatul care va avea loc în luna aprilie.
“Poziţia copilului”, filmul care a câştigat Ursul de Aur la Festivalul Internaţional de Film de la Berlin va fi promovat la Timişoara, în cadrul unei proiecţii la care vor participa şi o parte dintre protagonişti, precum şi regizorul Călin Peter Netzer.
Trei persoane date în urmărire generală au fost ridicate, sâmbătă, de pe Aeroportul Timișoara. Cei trei condamnați la închisoare cu executare se întorceau în România din două țări din Spațiul Schengen.
Suma totală facturată de societatea de termoficare din Timişoara – Colterm – către consumatori, în perioada 18 ianuarie-18 februarie 2013 a fost cu peste 8 milioane de lei mai mică decât în perioada similară a anului anterior. Primarul Timişoarei, Nicolae Robu, crede că acest lucru se datorează folosirii în preponderenţă a cărbunelui, ca şi combustibil, în loc de gaz.
Un timișorean s-a ales cu dosar penal după ce jandarmii l-au prins că a vrut să ascundă sub tribună, la meciul de fotbal dintre A.S.U Poli Timişoara şi A.S Unirea Leucuşeşti, peste 50 de fumigene. Suporterul riscă să îi fie interzis timp de trei ani să mai participe la competiții sportive.
Eveniment
Tatăl unui elev, în vârstă de 39 de ani, și fratele acestuia, un adolescent de 16 ani, au fost arestați preventiv după conflictul de miercuri, 14 octombrie, din curtea Școlii Gimnaziale nr. 15 din Timișoara. Profesorul de educație fizică ar fi fost agresat după ce i-a atras atenția elevului în timpul orei.
România
Guvernul condus de Ilie Bolojan nu va aloca, în această perioadă, cele aproximativ 5 miliarde de lei necesare pentru plata restanțelor salariale ale magistraților. Purtătoarea de cuvânt a Executivului, Ioana Ene Dogioiu, a explicat că un guvern interimar nu poate face rectificări bugetare. Decizia definitivă a Înaltei Curți de Casație și Justiție obligă însă Guvernul să înceapă procedurile de alocare a banilor în termen de 10 zile.
Ştiri din Timiș
Sorin Ionescu, directorul Colegiului Național Bănățean din Timișoara și consilier local PSD, este luat în calcul pentru funcția de ministru delegat pentru învățământul preuniversitar în viitorul Guvern condus de Luca Niculescu, potrivit informațiilor publicate de Edupedu.ro și G4Media.ro. Propunerea ar presupune o împărțire a conducerii Ministerului Educației între un ministru tehnocrat și un ministru delegat cu susținere politică.
Ştiri din Timiș
Zborurile Wizz Air către și dinspre Timișoara vor fi operate temporar de pe Aeroportul Internațional Arad, în perioada 2–22 noiembrie 2026, ca urmare a lucrărilor de modernizare programate la Aeroportul Internațional Timișoara.
Eveniment
Un bărbat de 41 de ani din Jimbolia a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, fiind acuzat că a determinat o minoră de 14 ani să îi trimită imagini cu caracter sexual și că a întreținut relații sexuale cu aceasta. Cazul este anchetat de procurorii DIICOT Timișoara, sub acuzațiile de pornografie infantilă și viol asupra unui minor.
Ştiri din Timiș
Un nou supermarket Lidl va fi amenajat în zona Iosefin, pe amplasamentul fostei fabrici Kandia. Pentru accesul camioanelor, dezvoltatorul va afecta 212 mp de spațiu verde și va îndepărta nouă arbori, urmând să amenajeze în schimb 250 mp de spațiu verde și să planteze 18 arbori pe Calea Torontalului.
Cinema
Actrița americană Hilary Swank, laureată a două premii Oscar pentru rolurile din „Boys Don't Cry” și „Million Dollar Baby”, este însărcinată cu al treilea copil. Ea și soțul său, Philip Schneider, au deja gemeni, Aya și Ohm, născuți în aprilie 2023.