Până la sfârșitul lunii martie, timișorenii care au antene pe case sau blocuri de locuințe trebuie să le dea jos. Poliția Locală Timișoara face un ultim apel către cetățeni să își dea antenele jos, mai ales că proprietarii acestora nu au nevoie de niciun fel de autorizație pentru a le demonta.
Timișorenii care fac parte din grupuri vulnerabile primesc o șansă pentru a fi reintegrați în societate, prin intermediul unul program cu finanțare europeană. Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Timiş în colaborare cu Fundaţia Serviciilor Sociale Bethany şi Institutul de Cercetare pentru Dezvoltare Socială şi Inovare au accesat un proiect prin care timișenii vor fi ajutați să își găsească o ocupație și un loc de muncă.
Licitaţie de succes la Muzeul de Artă Timişoara: toate picturile pe sticlă realizate de Maria Cichi, care “debutează” astfel în artă la 88 de ani, şi de ceilalţi “bunici ai Timişoarei” s-au vândut, cea mai mare parte dintre lucrări fiind acum în patrimoniul Asociaţiei Piaţa Unirii. De altfel, multe dintre tablouri înfăţişează chiar clădiri din această zonă.
Un punct de lucru al Serviciului Public Comunitar pentru Eliberarea şi Evidenţa Paşapoartelor Simple se va deschide, marţi, la Jimbolia. La acest birou, cetăţenii din zonă pot depune cereri pentru eliberarea paşapoartelor simple electronice.
Un scurt rezumat al săptămânii ce tocmai s-a încheiat. Vedeți aici care au fost cele mai citite articole, pe tion.ro, în săptămâna 18 – 24 martie.
Ştiri din Timiș
Asociația Femeilor Antreprenor din România (AFAR), în parteneriat cu Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș (CCIAT), organizează în 8 mai o conferință dedicată consolidării relațiilor internaționale în antreprenoriatul feminin.
Capitală Culturală
Seria Unexpected Concert, organizată de Asociația EDCUS, prezintă pe 10 mai 2026, de la ora 19:00, la Cinema Timiș, un spectacol muzical special: METAMORPHOSIS, un concert crossover susținut de doi artiști internaționali remarcabili – harpistul Alexander Boldachev și chitaristul Alex Misko.
Ştiri din Timiș
În spatele ușilor Complexului de Servicii „Sfântul Francisc” din Timișoara se ascund destine frânte, dar și speranțe care n-au pierit încă. De la oameni declarați morți de propriile familii, până la victime ale violenței sau ale sărăciei, centrul a devenit, în ultimii ani, un refugiu pentru cei rămași fără sprijin. Aici, fiecare beneficiar are o poveste dureroasă, dar și o șansă.
Azi în Timișoara
Luni puteți merge la spectacole sau la expoziții.
Ştiri sportive
Timișoara a fost reprezentată de rezultate importante la Campionatul European de Culturism și Fitness IFBB 2026, desfășurat în perioada 30 aprilie - 2 mai, la Santa Susanna, în apropiere de Barcelona. Patru sportivi din oraș, legitimați la cluburi locale și selecționați în lotul național, au concurat la unele dintre cele mai disputate categorii ale competiției.
Eveniment
Un șofer de 33 de ani a fost prins de polițiștii rutieri circulând cu 211 km/h pe DN 59/E70, pe un sector de drum unde limita legală este de 100 km/h. Incidentul a avut loc în 2 mai 2026, în jurul orei 12:30, între localitățile Voiteg și Jebel.
2
Cinema
Cinefilii din Timișoara vor avea ocazia să vadă pe marele ecran o versiune extinsă și necenzurată a filmului „Kill Bill”, în cadrul unei proiecții speciale organizate la Cinema Timiș.