Partidul Democrat Liberal se pregăteşte de zori
pentru alegerile europarlamentare. Pentru o mai bună
coordonare a activităţii din Timişoara,
partidul a decis împărţirea Timişoarei
în 12 sectoare.
Deputatul PD-L de Timiş, Gheorghe Ciobanu caută
soluţii pentru rezolvarea situaţiei sociale grave
existente în zona Deta. Cel mai mare angajator din
zonă, societatea austriacă Eybl,
specializată în domeniul automotive, este
puternic afectată de căderea pieţei auto.
HUNEDOARA - Energia electrică va fi
întreruptă, vineri, pentru efectuarea de
lucrări programate, în localităţile:
Incendierea locuinţelor devine sport naţional
în Timiş. De la începutul anului şi
până acum doi bărbaţi şi-au dat
foc la case intenţionat. Unul dintre ei bolnav psihic
şi celălalt ameţit de aburii alcoolului
şi supărat foc pe nevastă.
HUNEDOARA - Traficul a fost îngreunat, ieri
dimineaţă, pe tronsonul DN 66 dintre comunele
hunedorene Baru şi Băniţa. Cel puţin
zece maşini de mare tonaj au rămas pe marginea
drumului, după ce nu au mai putut urca serpentinele.
Eveniment
Polițiștii de frontieră și inspectorii vamali efectuează cercetări după ce, la Aeroportul Internațional Timișoara, au fost descoperite bunuri nedeclarate, dar și un autoturism de lux care avea montate plăcuțe de înmatriculare nevalabile.
Târgul Imobiliar
Târgul Imobiliar Timișoara TIT 2026 – ediția de toamnă s-a încheiat cu succes la Iulius Congress Hall, reunind timp de două zile dezvoltatori, consultanți și specialiști în amenajări.
Cinema
Primul sezon al serialului „True Detective” va fi proiectat integral pe marele ecran, la Cinema Timiș, în 17 și 18 octombrie. Cele opt episoade vor fi împărțite în patru proiecții, câte două episoade în fiecare serie. Evenimentul are loc în cadrul programului dedicat aniversării a trei ani de Cinema Timiș.
Sănătate
Statinele sunt asociate de multe ori cu tratamentul colesterolului crescut, însă rolul lor este mai larg. Acestea reduc riscul de infarct miocardic și accident vascular cerebral. Medicii de la Spitalul CFR Timișoara explică modul în care acționează aceste medicamente și de ce, în anumite cazuri, tratamentul trebuie urmat pe termen lung.
Ştiri din Timiș
Elevii din Timiș și din întreaga țară nu vor merge la cursuri mâine, 5 octombrie, de Ziua Internațională a Educației. Data este prevăzută în structura anului școlar 2026-2027 ca zi în care nu se organizează cursuri, atât pentru elevi, cât și pentru profesori.
1
Eveniment
Un accident rutier s-a produs sâmbătă pe strada Valeriu Braniște din municipiul Lugoj. Un tânăr de 20 de ani a fost rănit, iar șoferul autoturismului care a provocat impactul ar fi părăsit ulterior locul accidentului.
Târgul Imobiliar
Ediția de toamnă a Târgului Imobiliar Timișoara (TIT) are loc în perioada 3–4 octombrie, la Iulius Congress Hall. Intrarea este gratuită.
Azi în Timișoara
Duminică puteți merge la mai multe evenimente: festival, expoziții sau la Târgul Imobiliar Timișoara.
1