La iniţiativa unor inimoşi suporteri ai
Politehnicii a apărut site-ul
www.justiceforpoli.com. Iniţiatorii proiectului
expun, în mai multe limbi faptul că FC
Timişoara trebuie să redevină Poli, iar
culorile alb-violet să fie din nou aprobate.
Cupa Europei Centrale la rugby intră pe ultima
sută de metri. Din competiţia la care s-au
înscris 6 echipe din Ungaria, Austria, Cehia şi
România au mai rămas de disputat două
runde, care se vor juca la Budapesta. Prima la finele
acestei săptămâni, una în luna mai.
Primăriile judeţului Timiş sunt datoare la
furnizori. Se pare că sesizarea premierului Boc are
acoperire. O statistică realizată de Prefectura
Timiş, referitoare la datoriile
autorităţilor locale către diferiţi
furnizori, arată că administraţiile locale
sunt restante cu anumite plăţi.
Lipsa centurii de ocolire face ca Timişoara să
fie un oraş sufocat de traficul de mare tonaj, iar
staţionarea camioanelor este o mare problemă. Cei
de la primărie au amplasat indicatoare de avertizare
la toate marile intrări în oraş, iar
poliţiştii comunitari îi
sancţionează pe şoferii mastodonţilor
care opresc ilegal. 
Vremuri noi, oameni noi, la Prefectură totul se
schimbă. Inclusiv schema de funcţii. Mircea
Băcală are la dispoziţie patru posturi
în cadrul cancelariei iar un prim ocupant şi-a
făcut deja apariţia în cabinetul
prefectului.
Ştiri din Timiș
Târgul Imobiliar Timișoara (TIT) a revenit, în acest weekend, la Iulius Congress Hall, cu ediția de toamnă. Dezvoltatori imobiliari, agenții, consultanți și furnizori de soluții financiare s-au întâlnit cu timișorenii interesați să își cumpere o locuință, să investească în imobiliare sau pur și simplu să afle ce se mai întâmplă pe piața locală.
Ştiri din Timiș
Sâmbătă, la inaugurarea bazei sportive „Costică Rădulescu”, întrebată dacă există vreo veste în privința sprijinului financiar pe care Primăria Timișoara vrea să îl acorde Consiliului Județean Timiș (CJT) pentru proiectul Stadionului „Dan Păltinișanu”, viceprimarul Paula Romocean a spus că, din declarațiile lui Alfred Simonis, instituția județeană ar fi de acord cu un astfel de parteneriat, însă nu există, deocamdată, un acord oficial.
Ştiri din Timiș
Sâmbătă, 3 octombrie, a fost inaugurată baza sportivă „Costică Rădulescu”, aflată în apropierea viitorului stadion „Dan Păltinișanu”, într-o zi importantă din punct de vedere sentimental pentru fotbalul timișorean: în urmă cu 36 de ani, în 3 octombrie 1990, Poli Timișoara (antrenată de cel pe care îl alintau „nea Costică Rădulescu) reușea să se califice în turul al doilea al Cupei UEFA, eliminând surprinzător echipa Atletico Madrid.
1
Eveniment
Pompierii din Lugoj, Buziaș și Sânnicolau Mare au intervenit la șapte incendii de vegetație, provocate de arderi necontrolate, care au afectat peste 44 de hectare de teren. Cele mai mari suprafețe au ars la Chevereșu Mare și Coșteiu. Autoritățile le reamintesc cetățenilor că arderea vegetației este interzisă și poate fi sancționată cu amenzi de până la 100.000 de lei.
Târgul Imobiliar
Ediția de toamnă a Târgului Imobiliar Timișoara (TIT) are loc în perioada 3–4 octombrie, la Iulius Congress Hall. Evenimentul reunește dezvoltatori, agenții imobiliare, consultanți și instituții financiare, oferind vizitatorilor ocazia de a descoperi proiecte rezidențiale și soluții de finanțare. Intrarea este gratuită.
Ştiri din Timiș
Pasionații de gastronomie sunt așteptați să-și demonstreze talentul la ceaun, în cadrul celei de-a VII-a ediții a Festivalului Ceaunelor, eveniment programat în 17 octombrie 2026, la Giarmata Vii. Organizatorii au deschis înscrierile pentru echipele care vor să intre în competiția gastronomică.
Utile
Sâmbătă, 3 octombrie, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații rutiere.
Azi în Timișoara
Sâmbătă puteți merge la mai multe spectacole, concerte și expoziții.