Document comun pentru dezvoltarea regiunilor componente ale Banatului Istoric. Centrul Regional de Afaceri a găzduit, vineri, ceremonia de lansare a Strategiei de dezvoltare economică a Banatului istoric pentru perioada 2010-2015.
Taxa de tranzitare a orasului Timişoara pentru autovehiculele peste 7,5 tone din afara judeţului Timiş nu va putea fi aplicată din 1 martie, dar primarul Gheorghe Ciuhandu cere aplicarea de sancţiuni în cazul maşinilor de mare tonaj ai căror şoferi intră în municipiu fără să respecte indicatoarele prin care li se interzice acest lucru, montate în baza unei decizii a Comisiei de circulaţie. Transportatorii iau poziţie.
Hotărâţi să câştige pe teren propriu. Handbaliştii de la AS Politehnica Municipal susţin sâmbătă, de la ora 17, la sala Constantin Jude, o nouă partidă contând pentru Liga Naţională.
Bucuria jucariilor face parte din universul copiilor, insa atunci cand trebuie sa alegi o jucarie noua pentru cel mic din multitudinea de oferte trebuie sa te gandesti si la siguranta acestuia.
Se schimbă programul la oficiile poştale din oraşe. Poşta Română anunţă că, începând cu luna martie, 36 de oficii poştale din mediul urban, amplasate în localităţi care nu sunt municipii reşedinţă de judeţ, nu vor avea program de lucru cu publicul în zilele de sâmbătă.
Ştiri din Timiș
Șoferii care tranzitează Varianta de Ocolire Caransebeș trebuie să se pregătească pentru restricții de circulație. Începând de marți, 1 septembrie, pe sectorul cuprins între kilometrii 0+310 și 12+073 încep lucrări de consolidare, anunță Direcția Regională de Drumuri și Poduri (DRDP) Timișoara.
Dialoguri Sănătoase
Condropatia patelară este o afecțiune caracterizată prin modificarea și deteriorarea cartilajului articular, țesutul care acoperă extremitățile oaselor și permite mișcarea lină a articulației, ne explică fiziokinetoterapeutul Larisa Varhanioschi.
Azi în Timișoara
Marți, 1 septembrie, puteți merge la cumpărături la Iulius Town, la o plimbare pe Bega sau să vizitați expoziții.
Ştiri sportive
Lionel Messi și-a anunțat retragerea din naționala Argentinei, punând capăt unei cariere internaționale care a început în 2005 și a inclus 207 meciuri și 125 de goluri pentru reprezentativa țării sale. Decizia vine la puțin timp după finala Cupei Mondiale din 2026, pierdută de Argentina în fața Spaniei.
Sănătate
Platforma E-SănătateaMea, disponibilă de mâine. Vă veți putea programa online la medicii specialiști
Românii vor putea face, începând de marți, 1 septembrie, programări online la medicii specialiști aflați în contract cu Casa Națională de Asigurări de Sănătate, prin platforma E-SănătateaMea.
România
Clotilde Armand a fost condamnată în primă instanță la un an de închisoare, cu amânarea aplicării pedepsei, într-un dosar în care a fost judecată pentru folosirea funcției pentru favorizarea unor persoane. Hotărârea Judecătoriei Sectorului 1 nu este definitivă, iar fostul primar al Sectorului 1 a anunțat că o va ataca în apel.
9
Ştiri din Timiș
Made by Society, brand de fashion inspirat de cultura streetwear, își extinde prezența în rețeaua IULIUS, iar pe 28 august 2026, a inaugurat două noi magazine, în Iulius Town Timișoara și Iulius Mall Cuj, iar în Palas Iași a redeschis locația într-un nou spațiu. Până la finalul anului, brandul își va continua expansiunea prin deschiderea unui nou magazin în Iulius Mall Suceava. Momentul coincide cu lansarea MBS Maison, noua expresie premium a universului Made by Society.
Ştiri din Timiș
Locuirea tradițională în case de pământ și posibilitățile de folosire a acestui material în construcțiile contemporane sunt în centrul proiectului „O călătorie culturală în pământurile Banatului”, organizat de Asociația My Banat. În cadrul proiectului, la Timișoara va avea loc, între 1 și 6 septembrie, școala de vară Regio Earth 2026, urmată de ateliere gratuite dedicate publicului larg.