Apple şi Google sunt "cele mai admirate companii" din lume, potrivit unui studiu realizat de Hay Group şi Fortune, care a inclus 667 de companii din mai multe domenii, informează platforma online Warc.
Premierul Emil Boc şi Ministrul Administraţiei şi Internelor, Vasile Blaga, vor participa, miercuri, la deschiderea şedinţei Grupului de lucru pe probleme de relocare al UNHCR, care se va desfăşura pentru prima dată în istorie în afara Genevei, la Timişoara.
Consilierii locali au aprobat, marţi, bugetul local al Timişoarei pe 2010. Suma alocată investiţiilor este mai mare ca anul trecut, dar primarul Gheorghe Ciuhandu a anunţat că în caz de forţă majoră primăria ar putea fi contracta un împrumut. Pentru reparaţii la străzi s-a alocat mai puţin ca în 2009, autorităţile bazându-se pe încasarea taxei de tranzit. Vedeţi principalele investiţii din 2010!
Vor victoria la masa verde. Conducătorii clubului de baschet BC Mureş din Târgu Mureş au contestat folosirea jucătorului Nikola Beloica de către Elba Timişoara, în partida desfăşurată între cele două cluburi în 28 februarie.
Drum închis către Moldova Nouă. Dacă aveţi drum pe clisura Dunării, veţi avea de ocolit, drumul principal de acces dinspre Orşova fiind închis.
Luni, 31 august, puteți vizita expoziții sau să ieșiți la o plimbare prin oraș.
Dominic Fritz spune că Timișoara „va rămâne pe mâini bune” dacă își pierde mandatul de primar. El indică echipa formată din viceprimarii Ruben Lațcău și Paula Romocean și city-managerul Matei Creiveanu.
1
Un accident rutier a avut loc în dimineața zilei de 30 august, pe bulevardul Take Ionescu, fiind implicate o mașină și un autobuz de transport local.
SDM a finalizat lucrările de pe Calea Martirilor, iar artera se poate redeschide circulației. Viceprimarul Ruben Lațcău anunță că va verifica toate străzile reparate în această vară și va cere remedieri acolo unde apar probleme.
1
O ambarcațiune de pasageri s-a răsturnat în Marea Mediterană, în apropiere de Kyrenia, Ciprul de Nord, în timp ce se îndrepta spre Turcia.
Poli a obținut o victorie spectaculoasă, scor 3-0, cu AFC ASA Târgu Mureș, deși a jucat mai bine de o repriză în inferioritate numerică. Succesul de pe Electrica îi urcă pe timișoreni pe primul loc în Liga 2, cu 13 puncte.