Ora Pământului va fi sărbătorită şi în acest an la Timişoara. Pentru a marca evenimentul, în data de 27 martie, primăria ne invită să stingem lumina în casele noastre, între orele 20.30-21.30. Nu va fi oprit iluminatul public în oraş. Doar Piaţa Unirii, unde se vor face observaţii astronomice, va rămâne în beznă.
Medicii de la Clinica II Ortopedie - Traumatologie din cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă din Timişoara au realizat miercuri o premieră medicală regională: o artrosplastie protetică a genunchiului, folosindu-se o endoproteză totală de genunchi. Până acum, în cadrul clinicii au fost efectuate numai endoprotezări de şold.

Politica ANRE, anunţată în octombrie 2009, este să nu crească preţul gazelor în 2010, a declarat joi premierul Emil Boc, întrebat dacă preţul gazelor va fi majorat de la 1 aprilie, precizând că nu a primit altă informare de la ANRE până în acest moment.

O ceartă izbucnită între doi ciobani care locuiau într-o rulotă aflată pe un câmp din apropierea localităţii Sacoşu Turcesc din judeţul Timiş a degenerat. Unul dintre ciobani l-a înjunghiat pe celălalt, iar apoi a încercat să se sinucidă şi şi-a tăiat gâtul.

Azi în Timișoara

Ce facem astăzi, 31 august 2026, în Timișoara?
Luni, 31 august, puteți vizita expoziții sau să ieșiți la o plimbare prin oraș.

Eveniment

Accident cu trei răniți la Pădureni
Un accident a avut loc duminică în localitatea Pădureni cu două mașini implicate. 1

Ştiri din Timiș

Fritz este optimist că „Timișoara rămâne pe mâinile bune ale echipei mele”. El va rămâne „timișorean implicat”
Dominic Fritz spune că Timișoara „va rămâne pe mâini bune” dacă își pierde mandatul de primar. El indică echipa formată din viceprimarii Ruben Lațcău și Paula Romocean și city-managerul Matei Creiveanu. 1

Eveniment

Șofer STPT prins beat pe traseu la 7 dimineața, după ce un alt șofer l-a accidentat
Un accident rutier a avut loc în dimineața zilei de 30 august, pe bulevardul Take Ionescu, fiind implicate o mașină și un autobuz de transport local.

Ştiri din Timiș

Sunt gata lucrările pe Calea Martirilor. Lațcău va face controlul calității pe toate străzile reparate de SDM
SDM a finalizat lucrările de pe Calea Martirilor, iar artera se poate redeschide circulației. Viceprimarul Ruben Lațcău anunță că va verifica toate străzile reparate în această vară și va cere remedieri acolo unde apar probleme. 1

Mapamond

Ambarcațiune cu peste 250 de pasageri s-a răsturnat în largul Ciprului. Mai mulți oameni morți și dispăruți
O ambarcațiune de pasageri s-a răsturnat în Marea Mediterană, în apropiere de Kyrenia, Ciprul de Nord, în timp ce se îndrepta spre Turcia.

Ştiri sportive

Poli, 3-0 cu Târgu Mureș, cu două goluri marcate în inferioritate numerică. Timișorenii, lideri cel puțin pentru o zi
Poli a obținut o victorie spectaculoasă, scor 3-0, cu AFC ASA Târgu Mureș, deși a jucat mai bine de o repriză în inferioritate numerică. Succesul de pe Electrica îi urcă pe timișoreni pe primul loc în Liga 2, cu 13 puncte.

România

PSD se reunește la Sinaia pentru a stabili poziția partidului la următoarele negocieri pentru formarea guvernului
Consiliul Politic Național și grupurile parlamentare ale PSD se reunesc luni, la Sinaia, pentru a stabili mandatul conducerii partidului la negocierile pentru formarea unui nou guvern. Social-democrații vor discuta și prioritățile legislative pentru noua sesiune parlamentară. 5

Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

Pentru detalii apasati aici