Consiliul Naţional Executiv al PNL a votat luni ca omul de afaceri Viorel Cataramă, membru al filialei sectorului 2, să fie exclus din partid, cu 39 de voturi pentru, 6 împotrivă şi 4 abţineri, au declarat pentru NewsIn surse liberale.
Nicu Covaci, liderul formaţiei Phoenix, nu şi-a redobândit cetăţenia română. Şi asta din cauza erorii unui funcţionar. Acesta a completat greşit pe certificatul de cetăţenie, numele părinţilor, data şi locul naşterii artistului.
Principele Radu al României s-a aflat luni dimineaţa la Timisoara, unde a susţinut o prelegere la Universitatea de Vest, cu titlul „Leadership”. Deşi audienţa nu a mai fost la fel de numeroassă ca la prelegerea de la sfârşitul anului trecut, principele a vorbit cu studenţii aproape trei ore.
Criza oferă noi modalităţi de petrecere a concediilor. Situaţia economică grea, cu efecte directe pe piaţa turistică din Timiş, oferă noi oportunităţi pentru găsirea destinaţiei de vis pentru concedii.
Mulţi dintre cei care au ca ocupaţie comerţul stradal la Timişoara îşi desfăşoară activitatea după propriile reguli, fără să ţină cont de legislaţia în vigoare. Poliţiştii comunitari au aplicat, numai în luna februarie, peste 160 de sancţiuni la acest capitol şi continuă să împartă amenzi şi să confişte mărfuri.
România
Consiliul Politic Național și grupurile parlamentare ale PSD se reunesc luni, la Sinaia, pentru a stabili mandatul conducerii partidului la negocierile pentru formarea unui nou guvern. Social-democrații vor discuta și prioritățile legislative pentru noua sesiune parlamentară.
Mapamond
Un atac armat a avut loc în noaptea de sâmbătă spre duminică, în orașul Aarau din nordul Elveției.
Turism
Europa rămâne una dintre cele mai populare destinații turistice din lume, atrăgând anual sute de milioane de călători. Însă numărul uriaș de turiști înseamnă și o oportunitate pentru infractorii care profită de aglomerație, neatenție și buna-credință a vizitatorilor.
Azi în Timișoara
Duminică, 30 august, continuă CODRU Festival și Festivalul de Operă și Operetă în Parcul Rozelor. Mai puteți participa la un tur al Turnului de Apă din Iosefin sau să mergeți la film.
Ştiri din Timiș
Pompierii intervin sâmbătă în localitatea Țipari după o explozie la o butelie.
Eveniment
Un bărbat de 42 de ani a provocat un accident rutier în Sânnicolau Mare, sâmbătă.
Ştiri din Timiș
În timpul unui pelerinaj la Mănăstirea Timișeni, o mamă a cerut ajutorul jandarmilor după ce și-a pierdut copilul într-o zonă aglomerată. Autoritățile atrag atenția asupra supravegherii copiilor.
2
Ştiri din Timiș
Mandatul lui Dominic Fritz ar putea înceta după intrarea în vigoare a noii Legi ANI, iar Timișoara ar ajunge să aibă un primar interimar înaintea alegerilor parțiale. Cine preia atribuțiile și cât durează procedura?
21